Muzeul Satului Mușătești

Casa Memorială Ion Mihalache din Dobrești, județul Argeș, reprezintă astăzi un ultim artefact de rememorare al marelui om politic. Viitoarea reședință a lui Mihalache lua ființă cu doar 2 ani înainte ca acesta să se nască și anume în 1880.  Proprietatea cuprinde astăzi două case, cea inițială fiind ridicată după tipicul sfârșitului de secol XIX. Casa veche a fost ridicată pe un demisol din cărămidă, peste care s-au așezate bârne de stejar, iar casa propriu-zisă a fost ridicată din bârne (vârghii). Casa de vârghii, tipică zonei, era o casă cu pereții din lemn, peste care se prindeau în cuie stinghii oblice, tencuite. Casa este deosebit de rezistentă la cutremure, fiind foarte elastică, dar și foarte călduroasă. Acoperită cu tablă, a avut la început o terasă lungă în latura dreaptă, închisă ulterior cu ferestre. Astăzi aceasta este un cerdac acoperit, oferindu-i un aspect specific și un aer distins. Al doilea imobil, ridicat în primele decenii ale secolului XX, are parterul construit din cărămidă, iar etajul din vârghii, cu pereții despărțitori din zid. Are trei încăperi la parter și patru la etaj, cu un mic balcon.  Alegerea acestei reședințe de către Ion Mihalache nu este întâmplătoare.  Aflată la doar 20 de km la nord de Topoloveni, locul de naștere al lui Mihalache, casa prezintă totodată și un specific față de care politicianul resimțea afinități puternice – tradiția. (financiarpress.ro). 

Clădirea a fost construită în anul 1735 de către tetrilogofătul Ştefanescu, ultimul proprietar fiind avocatul Gheorghe Ştefănescu, de aici şi numele vila ''Gica Ştefanescu''.  Este cea mai veche construcţie civilă din Câmpulung.  În anul 1928 a fost restaurată de arhitectul câmpulungean Dumitru Ionescu Berechet, luându-şi doctoratul în arhitectură cu această lucrare, pentru care a primit premiul Salonului Oficial. În anul 1948 clădirea este donată Academiei Române cu scopul de a deveni muzeu, iar in anul 1952 se reorganizează aici Muzeul Orăşenesc Câmpulung. Din anul 1977 devine secţia de etnografie şi artă populară. 

George Topârceanu, poet, prozator și publicist român, s-a născut pe 20 martie 1886 la București. Din anul 1898, scriitorul își face studiile la liceul "Matei Basarab" din București, urmând ca în 1901 sa se transfere la liceul "Sf. Sava".  George Topârceanu debutează în anul 1904, publicând primele versuri in revista umoristică ”Belgia Orientului”, sub pseudonimul "G. Top". Se face remarcat în lumea literară cu parodia "Răspunsul micilor funcționari", publicată în  anul 1909 in revista ”Viața românească”.   Publică în 1916 primele volume de poezii, "Balade vesele" si "Parodii originale". Redactează în anul 1919 revista "Insemnari literare", impreună cu Mihail Sadoveanu.   A mai publicat volumul de versuri "Migdale amare" (1928), un volum de proză "Scrisori fara adresa" (1930), "Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate" (1936) și romanul umoristic "Minunile Sfantului Sisoe", neterminat, publicat postum în 1938.   George Toparceanu devine în anul 1926 laureat al Premiului Național de Poezie, si Membru corespondent al Academiei Române, din 1936.   Poetul a decedat la 7 mai 1937, și este inmormantat in cimitirul "Eternitatea" din Iași.(artine.ro)  Casa memorială George Topârceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare - Prăvăț,  și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung. . Clădirea a aparținut socrilor poetului G. Topârceanu, fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topârceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului.  Aici, găsim unul dintre stilourile cu care George Topârceanu și-a scris opera. 

Poet, prozator, dramaturg si umorist roman, Tudor Musatescu s-a nascut pe 22 februarie 1903 la Campulung Muscel. Studiaza la Liceul Sf. Sava si absolva în 1924 cursurile Facultatii de Drept si Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti.   Tudor Musatescu incepe sa scrie inca din vremea liceului, scoate reviste proprii: Ghiocelul, Zori de ziua, Muguri, si colaboreaza la Revista copiilor si tineretului, Romania, Scena, Rampa, Cetatea literara si Adevarul literar.   Musatescu a scris versuri: Vitrinele verii (1926) si cinci volume de Scrieri (1969) aparute postum in 1978, aforisme: Fiecare cu parerea lui (1970), romane: Mica publicitate (1935), schite umoristice: Nudul lui Gogu (1928) si Ale vietii valuri (1932), dar cel mai mare succes l-a avut cu dramaturgia sa. Debutul scriitorului a avut loc in anul 1923 cu piesa de teatru "Focurile de pe comori", piesa scrisa in limba franceza si jucata la Paris. Au urmat: Pantarola (1928), Sosesc deseara (1931), Titanic-Vals (1932), ...Escu (1933) si Visul unei nopti de iarna (1937). Majoritatea pieselor de teatru au fost traduse in limbile franceza, engleza, germana, italiana, greaca, poloneza si ceha, avand succes si in strainatate. Comediile "Titanic-Vals" si "...Escu" au fost ecranizate. În colaborare cu Sica Alexandrescu a scris peste zece piese de teatru, printre care: Figura de la Dorohoi, Sinaia la domiciliu, Birlic si Teoria cocosului.   Tudor Musatescu a ocupat in perioada 1930-1940 functia de inspector general al teatrelor. Infiinteaza mai multe teatre particulare: Teatrul "Tudor Musatescu" in 194 , Teatrul "C.A. Rosetti", Teatru Nostru si Teatrul Colorado.   Scriitorul a murit in Bucuresti, la 4 noiembrie 1970. (artine.ro).  • La Muzeul de Istorie din Câmpulung găsim pălăria și bastonul marelui scriitor. 

Ioan Măgeanu dădea tonul în modă. Numele, atelierul și pălăriile sale fantastice au apărut în piesa de teatru „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu. Ei doi păreau că nu se suportă, cel puțin asta credea T. Mușatescu, deoarece îi folosise numele în piesă fără să-l întrebe. Dar Măgeanu l-a primit la un pahar de țuică și orice urmă de îndoială a pălit pe loc, spune Monica Gabor în jurnaluldesambata.ro.  Măgeanu era foarte atent la detalii. Știa că pentru a cumpăra o pălărie trebuie să ți-o asortezi personalității tale, să se potrivească ocaziei respective și să îți reprezinte statutul. Când venea vorba de doamne, pălăria era continuitatea feminității, iar când venea vorba de bărbați, pălăria era ca o întărire a caracterului.  • O șapcă marca Măgeanu se află la Muzeul de Istorie din Câmpulung Muscel. 

În Câmpulung Muscel există un loc unde poţi să vezi maşini pe care le ştii din poze sau de care ai auzit, probabil, din întâmplare, ne spune promotor.ro.  Se numeşte Muzeul Automobilului Românesc, iar oamenii din spatele acestei iniţiative, doi aromâni, dar și alți sufletiști, şi-au propus să adune măcar câte un exemplar al fiecărei maşini construite vreodată la noi.  Inginerul Emil Hagi, împreună cu fiul său, Alexandru Hagi sunt ctitorii acestui muzeu unde sunt organizate și evenimente ce evocă istoria și tradițiile aromâne. 

 În Balada chiriașului grăbit, poetul George Topârceanu scrie:  ” Trec anii, trec lunile-n goană  Şi-n zbor săptămânile trec.  Rămâi sănătoasă, cucoană,  Că-mi iau geamantanul şi plec!    Eu nu ştiu limanul spre care  Pornesc cu bagajul acum,  Ce demon mă pune-n mişcare,  Ce taină mă-ndeamnă la drum.    Dar simt că m-apasă pereţii,  Eu sunt chiriaş trecător:  În scurtul popas al vieţii  Vreau multe schimbări de decor.”  Gemantanul poetului poate fi văzut la Casa  Memorială din Nămăești, comuna Valea Mare – Pravăț. 

Pentru amatorii de sport, mai precis de istorie a sportului, vă semnalăm că la Muzeul de Istorie din Câmpulung se află bicicleta de concurs a ciclistului Gabriel Moiceanu.  Gabriel Moiceanu  (n. 12 august 1934, Câmpulung, Muscel, România)  este un fost ciclist român  care a participat  la Jocurile Olimpice de vară din anii 1960 și 1964.   A avut, de asemenea, nenumărate participări la competiții interne și internaționale, fiind una dintre legendele sportive ale Argeșului. 

O piesă de muzeu care vorbește despre vechea și buna organizare a Presei . În Legea Presei din 1944, se spun următoarele:  Art. 1 — Pot exercita profesiunea de ziarist numai acei care au obţinut calificarea profesională ca ziarist stagiar sau definitiv din partea Colegiului Ziariştilor din România. Colegiul Ziariştilor din România nu va putea acorda calificarea profesională de ziarist decât acelora care pe lângă capacitatea profesională nece¬sară prezintă o licenţă universitară sau un titlu academic echivalent şi diploma de pregătire şi spe¬cializare profesională într-un institut ştiinţific. Pentru ziariştii profesionişti exercitând efectiv profesiunea de cel puţin un an la data promulgării acestei legi, se va putea acorda calificarea profesională de ziarist stagiar sau definitiv, respectându-se drepturile câştigate, prin derogare de la condiţiunea de studii mai sus prevăzută. Nu pot obţine calificarea profesională acei care nu sunt cetăţeni români, nu au satisfăcut legea recrutării sau au suferit vreo condamnare din cele prevăzute de art. 139 codul funcţionarilor publici.   Art. 2 — Nimeni nu are voie să se intituleze ziarist dacă nu se încadrează în prezenta lege.   Art. 3 — Se consideră ziarist profesionist acel care participă la elaborarea unui ziar, în calitate de director, subdirector, şef redactor, secretar general de redacţie, secretar de redacţie, redactor, reporter şi corector sau funcţiuni efective de presă în Ministerul Propagandei Naţionale, la Soc. de Radio-difuziune şi Agenţia Rador.                               X  Presa avea reglementări clare și pentru că știuse să se organizeze.  La Muzeul de Istorie Câmpulung puteți vedea un exemplar datând din 1919 al Memoriului Asociației Generale a Presei Române către Regele Ferdinand.