Locații

Oricine vizitează secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş rămâne impresionat, încă de la intrare, de o lucrare de rară frumuseţe ce atrage atenţia prin dimensiunile sale impunătoare. Este vorba de o litografie de mari dimensiuni, ce prezintă succint istoria neamului românesc de la origini până în anul 1892.   Arborele istoric genealogic al României, cuprinzând Charta Resboelor şi a Luptelor Române, a fost realizat de profesorul de istorie Jon C. Gârleanu, fiind aprobat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 24 februarie 1892, când a avut loc deschiderea Corpurilor Legiuitoare.  Arborele istoric genealogic al României, „dedicat naţiunei“ române de autorul său Jon C. Gârleanu, este o încercare reuşită de a consemna evenimentele importante din istoria României, până la 24 februarie 1892, când se opresc informaţiile şi de aceea se presupune că aceasta este data la care a fost realizată frumoasa dantelărie grafică de dimensiuni impresionante (200 cm/90cm).     Informaţiile din caseta tehnică ne indică faptul că litografia a fost editată şi executată de Tipo-Lithografia „Eduard Wiegand“ din Bucureşti, această informaţie având relevanţă pentru cei pasionaţi de istoria tipografiilor bucureştene de la sfârşitul sec. al XIX-lea.  Desenul şi grafica acestei lucrări, minuţios realizate, îi aparţin artistului H. Fialla.  Arborele  este  conceput  în mod  realist,  cu  rădăcinile  viguroase - dacii  si  romanii,  bine  ancorate în  pământul  patriei, reprezentat de harta României Mari, hartă ce este înconjurată de o cunună împletită din ramuri de stejar şi de laur, simbolul vitejiei în luptă şi al victoriei militare. Aşadar, autorul acestei impresionante litografii, Jon C. Gârleanu se dovedeşte a fi un bun cunoscător al ştiinţei heraldicii, unde frunzele de laur și cele de stejar sunt un simbol al neînfricării, al valorii, dar şi al triumfului.  Pentru a ilustra mai bine lupta pentru apărarea pământului strămoşesc şi a aduce un omagiu acelor conducători români care au ştiut să apere pământul ţării, menţinând, în acelaşi timp, unitatea de credinţă şi de limbă a poporului român, sunt prezentaţi aici, de o parte şi de alta a hărţii României Mari, patru bărbaţi de seamă ai neamului: Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei; Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti; principele Alexandru Ioan Cuza şi regele Carol I.  Dacă sub portretele lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al regelui Carol I sunt consemnate în câteva cuvinte victorii sau evenimente importante din timpul domniei acestora, sub portretul lui Alexandru Ioan Cuza se află cele două steme ale Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească, unite, pe vecie, sub conducerea domnitorului.  Aşa cum istoria noastră este un flux continuu, neîntrerupt, arborele, reprezentat în litografie, nu este terminat, fapt care invită şi alte generații la continuarea acestuia.  Tulpina dreaptă şi neterminată reprezintă, potrivit profesorului Jon C. Gârleanu, cursul neîntrerupt al evoluţiei noastre istorice, ca popor. Ramurile mari reprezintă perioade importante ale istoriei, ramurile mici semnifică domnitorii, iar frunzele au consemnate în interiorul lor evenimente importante.  Coroana acestui arbore are 1660 de frunze, deci tot atâtea evenimente reprezentative pentru istoria noastră.  Jos, în colţul din dreapta al litografiei, autorul Jon C. Gârleanu şi-a semnat opera cu cerneală neagră. Datorită trecerii timpului semnătura s-a mai estompat. Dacă mai adăugăm şi faptul că exemplarul nostru, consemnat cu numărul 202, este unicul din ţară, în stare de conservare bună, ne putem face o imagine mai clară asupra valorii istorice deosebite pe care o  prezintă această impunătoare litografie.  

O piesă de muzeu care vorbește despre vechea și buna organizare a Presei . În Legea Presei din 1944, se spun următoarele:  Art. 1 — Pot exercita profesiunea de ziarist numai acei care au obţinut calificarea profesională ca ziarist stagiar sau definitiv din partea Colegiului Ziariştilor din România. Colegiul Ziariştilor din România nu va putea acorda calificarea profesională de ziarist decât acelora care pe lângă capacitatea profesională nece¬sară prezintă o licenţă universitară sau un titlu academic echivalent şi diploma de pregătire şi spe¬cializare profesională într-un institut ştiinţific. Pentru ziariştii profesionişti exercitând efectiv profesiunea de cel puţin un an la data promulgării acestei legi, se va putea acorda calificarea profesională de ziarist stagiar sau definitiv, respectându-se drepturile câştigate, prin derogare de la condiţiunea de studii mai sus prevăzută. Nu pot obţine calificarea profesională acei care nu sunt cetăţeni români, nu au satisfăcut legea recrutării sau au suferit vreo condamnare din cele prevăzute de art. 139 codul funcţionarilor publici.   Art. 2 — Nimeni nu are voie să se intituleze ziarist dacă nu se încadrează în prezenta lege.   Art. 3 — Se consideră ziarist profesionist acel care participă la elaborarea unui ziar, în calitate de director, subdirector, şef redactor, secretar general de redacţie, secretar de redacţie, redactor, reporter şi corector sau funcţiuni efective de presă în Ministerul Propagandei Naţionale, la Soc. de Radio-difuziune şi Agenţia Rador.                               X  Presa avea reglementări clare și pentru că știuse să se organizeze.  La Muzeul de Istorie Câmpulung puteți vedea un exemplar datând din 1919 al Memoriului Asociației Generale a Presei Române către Regele Ferdinand. 

Enciclopedia României ne spune că Rudolf Schweitzer–Cumpăna s-a născut la Piteşti într-o familie de origine germană. Şi a definitivat studiile elementare şi liceul în oraşul natal, după care a luat calea occidentului. A studiat la Academia de arte frumoase de la Berlin, apoi la Paris. În 1909 s-a reîntors în ţară pentru a-şi satisface stagiul militar, după care îşi începe la Piteşti activitatea artistică. În anul 1911 expune pentru prima dată la Salonul Oficial. Mai întâi cu expoziţii de grup, apoi cu expoziţii personale, Rudolf Schweitzer–Cumpăna a devenit o prezenţă constantă la expoziţiile din ţară. În 1929 face un voiaj de studiu la Budapesta. În acelaşi an porneşte o campanie de lucru la Constantinopol, Atena şi Salonic.  Între 1931-1932 călătoreşte la Paris, unde va expune la Galeria Jeanne Castel, iar în 1932 participă cu lucrări la Expoziţia Artiştilor francezi de la Paris. Călătoreşte şi lucrează intens în Macedonia şi Grecia, ulterior în Italia şi Germania. În 1957 este invitat să facă o călătorie de documentare în fosta Iugoslavie. În anul 1951, Rudolf Schweitzer–Cumpăna este numit profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. În timpul vieţii face donaţii semnificative muzeelor din Piteşti, Brăila, Galaţi, Craiova. Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani i se conferă titlul de „Maestru Emerit al Artei”. Se stinge din viaţă la 17 februarie 1975, la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul Evanghelic-Lutheran. Înzestrat desenator, având un ascuţit spirit de observaţie, Schweitzer-Cumpăna a creat portrete, peisaje şi mai ales scene din viaţa ţărănească, în tehnici diferite (ulei, acuarelă şi desen de predilecţie în cărbune) într-o viziune realistă. În pictură, el urmăreşte construcţia formelor în relief, modelând pasta, uneori excesiv de abundentă. Paleta sa este caldă, în tonalităţi grave şi profunde. În ultima parte din viaţă, el a fost preocupat de rolul luminii în pictură şi a manifestat o tendinţă accentuată pentru precizarea formei („Autoportret”, „Portret de bărbat”, „Capre în soare”). O semnificativă colecție din opera artistului poate fi văzută la Muzeul Județean Argeș, printre care și acest autoportret.

Avenul de sub Vârful Grind, cunoscut și sub denumirile de Avenul din Grind sau Avenul de sub Colții Grindului, este o rezervație naturală de tip speologic - arie protejată de interes național, situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Dâmbovicioara.  Este ste cel mai adânc aven din România, în prezent având o adâncime de -769 metri. A fost descoperit în anul 1985 într-o zonă în care există unul dintre cele mai mari potențiale de denivelare din țară și este încă în explorare.  Intrarea în Avenul de sub Vârful Grind se află la altitudinea de ~ 1922 m pe versantul estic al Munților Piatra Craiului. Este localizată pe abruptul de sub creasta principală, pe unul din Hornurile Grindului (vale de abrupt).  Aria protejată inclusă în Parcul Național Piatra Craiului reprezintă un aven (gol subteran, peșteră), o formă carstică de prăbușire, alcătuită din mai multe puțuri verticale întrerupte de galerii, cu forme vizibile de eroziune și coroziune.  A fost explorat pentru prima dată în 1936 de către Alfred Prox, în speranţa atingerii unei ipotetice reţele subterane în masivul Piatra Craiului. În 1967, Friedrich Thomas şi Walter Gutt din Braşov coboară din nou până la baza avenului şi găsesc o continuare de 15 m, pe care însă nu au putut s-o exploreze din lipsă de echipament.  În toamna anului 1985, este descoperită intrarea avenului de către Ioan Dobrescu și Ioan Bostan cu o echipă de la Clubul de Speologie „Piatra Craiului" din Câmpulung Muscel.  Avenul este unul tipic alpin cu puține porțiuni orizontale şi este format dintr-o succesiune de 22 puţuri consecutive (pe parcursul principal) fără afluenți majori, cel mai lung afluent fiind cel care este interceptat la cota -167 m.    În afară de acesta, cele mai importante secvențe de puțuri laterale/paralele sunt sectorul Himalaya 2 și cea de sub Puțul Walter Gutt (care confluează cu parcursul principal la cota -567 m).  Datorită dezvoltării verticale, temperatura aerului în partea inferioară a avenului este în general scăzută (-2, -6º C) şi se menţine aşa tot timpul anului, fiind mai coborâtă în perioada rece.  Avenul din Grind a fost creat de apele de infiltraţie, care au lărgit sistemul de diaclaze ce afectează conglomeratele de Bucegi. Este unul din puţinele goluri verticale de amploare dezvoltate în conglomerate, rocă în general mai puţin carstificabilă.   Explorarea acestui aven oferă posibilitatea studierii unui interesant profil geologic, în care se poate urmări tectonica şi stratigrafia acestui sector al Pietrei Craiului. Sursa: speosilex.ro, speologie.org, avenulgrind.ro, Clubul de Speologie Silex Brașov

“Mi-aduc aminte de mirarea încântată care m-a cuprins ascultând la Ateneu pe Dinu Lipatti, adolescent de 15 ani, interpretând concerto-ul de Liszt în mi bemol major. Îi descoperise adevărata lui valoare. (…) M-am dus să-l felicit. Eram cu ochii plini de lacrimi.  Florica Muzicescu, maestra care îl formase, i-a spus:  <<aceste lacrimi cântăresc cât toate laudele>>. El m-a privit cu o intensitate care îi depășea vârsta. De pe atunci se afirma natura talentului său.  Concentrat și cântărind importanța modulațiilor, avea simțul tempo-ului, șlefuia cu minuțiozitate fațetele unei fraze muzicale până când îi desăvârșea graiul. Destinul, grăbit uneori să aprindă o flacără de geniu, a luminat o inteligență prematură și tânărul muzician a atins maturitatea la vârsta când tinerețea exuberantă caută succese și bucurii superficiale”. Aceste cuvinte înălțătoare despre Dinu Lipatti aparțin unui alt pianist de geniu, Cella Delavrancea, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, în România Literară (25 decembrie 1975) . La Muzeul Județean Argeș avem șansa să vedem bagheta lui Dinu Lipatti, iar cu puțină imaginație să intrăm, pentru o clipă, în universul muzical al acestui genial artist.

Barajul Pecineagu se află pe cursul superior al râului Dâmbovița, într-o zonă superbă, între munții Piatra Craiului și Iezer-Păpușa. Construcția se află în exploatarea Administrației Naționale Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. Înălțimea acesteia este una impresionantă, 107 metri, iar lungimea coronamentului este de 267 metri. Lacul de acumulare Pecineagu are o capacitate de acumulare de 63 de milioane metri cubi de apă, dar poate înmagazina până la 69 de milioane de metri cubi. Este utilizat pentru alimentare cu apă, producție de energie hidroelectrică și irigații. La baraj se poate ajunge mergând pe drumul din Câmpulung Muscel spre Brașov pe DN73, până ce ajungeți în Podu Dâmboviței. De acolo, veți parcurge 25 de kilometri cu mașina pe un drum ce traversează satul Sătic. Sursa: Apele Române Argeș-Vedea

Construit între 1960 - 1966 pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor, Barajul Vidraru este cel mai înalt baraj din România, cu o înălțime de 166 de metri, precum și cel mai mare baraj arc de la noi din țară. Lacul are o suprafață de 1000 ha și un volum de 465 mil. m.c.  Barajul Vidraru reprezintă un punct de mare atracție turistică. Aerul curat, apa limpede de un albastru păstrunzător, frumusețea naturii și priveliștea liniștitoare definesc acest loc ca fiind excelent pentru recreere.  Pe lacul de acumulare al barajului pot fi practicate diverse sporturi nautice, luciul apei fiind accesibil și pentru plimbări cu vaporașul.  Pentru pasionații de pescuit există locuri perfecte pentru acest tip de activitate, iar pentru iubitorii de camping, Lacul Vidraru este renumit pentru zonele de campat care se găsesc de jur împrejurul acestuia. De pe coronamentul Barajului Vidraru se deschide o priveliște de neuitat, iar peste lac și baraj, domină Omul de Fier, o statuie impunătoare, aparținând sculptorului Constantin Popovici, care îl înfățișează pe eroul mitologic Prometeu cu fulgerele în mâini – simbolul electricității. Sursa: Salvamont Argeș

Bastonul este realizat într-un atelier de la mijlocul sec. al XIX-lea, din materiale exotice (fildeş, bambus), metal preţios (argint) şi piele şi i-a fost dăruit lui Eminescu în 1876 de "Societatea Junimea” din Iaşi.  Are sculptată în basorelief monograma poetului (,,M.E.”), încadrată într-un decor floral. Piesa a ajuns la un fost guvernator al Bucovinei care i-a dăruit-o unei rude, farmacistul Nicolae Nicolescu, cel care a vândut-o apoi Muzeului Judeţean Argeş în 1975.  Din 2007 bastonul a  devenit parte din Patrimoniul cultural. Pentru cei cu putere imaginativă, această piesă de muzeu trebuie obligatoriu văzută, dacă nu cumva chiar venerată.

Refugiul Salvamont Cota 2000 este poziționat de-a lungul celebrului drum Transfăgărășan, într-o curbă dinaintea intrării în tunelul Bâlea - Capra, la aproximativ trei km distanță de frumosul Lac Bâlea. Acesta impresionează prin măreția sa, prin construcția pe baza unor serpentine, așezarea într-o curbă foarte strâmtă, culoarea reprezentativă cazurilor de prim ajutor - roșu vizibil, arhitectura sa unicată, accesul foarte facil, dar și prin peisajele de vis surprinse iarna sau vara. [Image]Acest refugiu este destinat salvamontiștilor, precum și aventurierilor montani care au nevoie de adăpost în caz de condiții meteo nefavorabile sau alte probleme. Nu este unitate turistică de cazare. Compartimentarea sa cuprinde mai multe camere, printre care și o cameră de acordare a primului ajutor, iar la etajul trei se află dispeceratul bazei de salvare. De asemenea, unitatea dispune și de SUV-uri și ATV-uri necesare pentru intervenții în caz de ajutor. Refugiul Salvamont Cota 2000 este cel mai înalt din țară, fiind un loc sigur pentru aventurierii montani și o bază pentru zona de acoperire a salvamontiștilor. Face parte din zona turistică a Munților Făgăraș, renumiți pentru vizitarea Vârfului Moldoveanu (cel mai înalt vârf din România), dar și pentru cel mai apreciat drum montan - Transfăgărășan. Acesta este vizitat anual de milioane de turiști atât pentru frumusețea sa, cât și pentru obiectivele turistice care se găsesc în zonă, cum ar fi: Cetatea Poienari, Barajul Vidraru, Cascada Capra, Lacul Bâlea și multe altele. • Ultima portiune a Transfagarasanului argesean, inainte de tunelul spre Balea Lac [Image]Baza de salvare montană Cota 2000 - Transfăgărăşan funcţionează în regim de permanenţă tot timpul anului. Permanența la Cota 2000 este asigurată de către salvatorii montani, sprijiniți de voluntari. Sursa: Salvamont Argeș; https://transfagarasan.travel/ 

Pentru amatorii de sport, mai precis de istorie a sportului, vă semnalăm că la Muzeul de Istorie din Câmpulung se află bicicleta de concurs a ciclistului Gabriel Moiceanu.  Gabriel Moiceanu  (n. 12 august 1934, Câmpulung, Muscel, România)  este un fost ciclist român  care a participat  la Jocurile Olimpice de vară din anii 1960 și 1964.   A avut, de asemenea, nenumărate participări la competiții interne și internaționale, fiind una dintre legendele sportive ale Argeșului. 

Nu o puteți vizita pentru că nu mai există, dar ea este aici, în centrul orașului, ca un dor, ca un regret. Publicăm pancarta aflată pe locul sfântului lăcaș pentru a invita la meditație.  La 23 aprilie 1962,în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii, preotul Florian I.Samarescu,a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș,HCM-ul nr.387 având conținutul : "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești, anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955 (semnat-Președintele Consiliului de miniștri,Ion Gheoghe Maurer).  La 26 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Argeș (președinte I.Sandu) a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului Pitești. În iulie 1962 Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată. Istoria orașului și a bisericii,istorie de peste două secole se încheia tragic.Odată cu Biserica a fost demolat centrul orașului, străzile Neagoe Basarab (strada Mare) și strada Domnița Bălașa. În cartea "Ansamblul urban medieval Pitești" scrisă de Eugenia Greceanu în 1982, se prezintă și istoria Bisericii Sfântul Nicolae,fosta catedrală a orașului .  Biserica Sfântul Nicolae a fost refăcută în 1812 ,pe locul unei biserici mai vechi de zid,din secolul XVIII.Cea mai veche carte de slujbă donată bisericii datează din 1743.Biserica a fost distrusă de cutremurul din 1802 și refăcută în 1812.A ars în 1848 , împreună cu Ulița Mare și a fost reconstruită ,la a treia zidire din 1864,când a fost sfințită.În grădina de brazi din preajma bisericii ,se afla bustul din bronz al lui Ion C.Brătianu.Biserica era pictată de Gheorghe Tatarascu și dăruită de M.S.Regele Carol I.  La 30 aprilie 1878, a fost oficiat primul Te-Deum de recunoștință penru victoriile din Războiul de Independență,în prezența domnitorului Carol și defilării regimentului de dorobanți.Domnitorul Carol a dăruit bisericii un policandru de valoare cu inscripția "Carol I al României închină Bisericii din orașul Pitești cu hramul Sfântul și Făcătorul de minuni Nicolae,acest odor ,în amintirea zilelor de 9 mai 1866,10 mai 1878,14 decembrie 1877- ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria.  Biserica avea un ceas mare în turlă, fiind denumită și "Biserica cu ceas". Biserica a fost o redută a luptei anticomuniste, luptătorul în rezistență Apostol găsind adăpost în această biserică până la arestarea sa.Biserica avea icoane aurite de valoare și o pictură impresionantă în tinda de la intrare.  Cum se arată în cartea citată,în 1883 Grigore Tocilescu,citează biserica datând din 1848,însă pisania consemnă reclădirea ei," cu cheltuiala mahalagiilor și ajutorul creștinilor" în 1812. 

Provine din regiunea Oltenia și este o locuință, casă semiîngropată, unde intrarea se face prin tindă (gârllici), se ajunge în vatră, camera numită "la foc" din care se trece "în sobă" - odaia de locuit. Podeaua este de pământ, iar pereţii laterali sunt căptuşiţi cu cărămidă şi cu scânduri de stejar aşezată vertical. Straturile alternative de pământ şi paie se aştern pe baza formată de "mârtaci". "Mârtacii" puşi în plan oblic şi fixaţi în cosoroabă cu ajutorul unor "măsele" formează acoperişul. Fumul era evacuat printr-un coş cu corlată, foarte puternic şi coborât mult, care se continuă în sus printr-o construcţie în formă de trunchi de piramidă, lucrat din cărămidă; coşul iese mult în afară deasupra acoperişului.

Comuna Călinești se află la o distanță de 15 km față de Municipiul Pitești. Cele mai vechi urme de existență umană pe teritoriul localității datează din perioada bronzului și au fost descoperite pe teritoriul satelor Călinești și Râncăciov. Astfel, la Călinești, pe Dealul Brâncoveanu a fost descoperit un topor de piatră, iar în apropierea spitalului o ceașcă din ceramică și două cuțite. Pe teritoriul satului Râncăciov au fost descoperite trei topoare de aramă de la începutul epocii bronzului, iar pe Dealul Olarului s-a gasit un tezaur de monede greco-macedonene. Pe teritoriul satului Vrănești, au fost descoperite două tezaure geto-dacice și ceramica provincială romană din sec IV. Dintre toate satele componente ale comunei, satul Călinești este atestat documentar din hrisovul emis de cancelaria Domnească a lui Mircea cel Bătrân, la 20 mai 1388. În comuna Călinești se găsesc patru monumente istorice de arhitectură de interes național:  ·        Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”- Drăghicești (1744, strămutată în 1988) din Călinești;  ·        Biserica de lemn „Sfântul Apostol Toma” și „Sfinții Voievozi”, zisă „a Turcului” (1758–1759) din Cârstieni;  ·        Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a fostului schit Lacu Negru (1787) din satul Radu Negru;  ·        Mănăstirea Râncăciov din secolul al XV-lea (cu modificări în 1648 și 1868). La acestea se mai adaugă și situl arheologic de interes național din „Dealul Olarului”, sit cuprinzând urme de așezări din eneolitic (cultura Gumelnița), Epoca Bronzului, perioada Latène, perioada Halstatt și secolul al XIV-lea (Evul Mediu). În plus, opt cruci de piatră de pe teritoriul comunei sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare de interes național.                                            Sursa: https://primaria-calinesti.ro/; https://ro.wikipedia.org/ Sursa foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Accesul în canion începe chiar din Transfăgărășan, la aproximativ 3 km în amonte de Cetatea Poenari și 2 km în aval de Barajul Vidraru. Lungimea circuitului este de aproximativ 9 km, durata traseului fiind de 4-5 ore, având un grad de dificultate mediu spre dificil. Este singurul canion amenajat turistic din Munții Făgăraș, cu scări metalice, cabluri, podețe, balustrade și pasarele între versanții pârâului.   Amenajările au fost realizate, în anul 2012, de Salvamont Argeș, instituție aflată în coordonarea Consiliului Județean Argeș, planul de amenajare fiind stabilit în urma unor schimburi de experiență cu omologii francezi din Savoie.   Traseul prin cheile Valea lui Stan este unul dintre cele mai frumoase trasee de chei din țară. Canionul impresionează prin îngustimea văii, cu pereţi de stâncă ce se înalţă ameţitor, într-un peisaj sălbatic.  Spre finalul traseului ajungeți în Poiana Călugărița, locul perfect în care puteți face un popas, înainte de a ajunge la destinație, pe malul Lacului Vidraru. Informații utile:  •        Este foarte important să purtați echipament corespunzător pentru acest gen de drumeții. Pentru siguranţă, dacă sunteţi începători şi nu aţi mai străbătut trasee cu căţărări pe scări suspendate deasupra hăurilor, echipaţi-vă cu cască, ham şi lonjă.  •        La intrarea în traseu se află un panou turistic informativ, cu regulile care trebuie respectate de către cei care doresc să se aventureze pe acest traseu. •        Atenție! În zonă a fost semnalată prezența urșilor. Sursa: Salvamont Argeș; Salvamont Curtea de Argeș; http://salvamontcurteadearges.ro/

Pe valea Râului Doamnei în sus, spre nord, unde domină culmea "Vârfului Strungii", la poalele munților Făgăraș, într-o ultimă constelație de așezări rurale, se află comuna Nucșoara. Istoria acestui ținut de legendă este fascinantă, tulburătoare, având în vedere rezistența la agresiunile dictaturii, dar și acuratețea sufletească, priceperea și hărnicia locuitorilor săi.  Nimic nu a alterat demnitatea, iubirea de pămantul natal și de obiceiurile străbune ale locuitorilor comunei Nucșoara.  Unul dintre obiectivele de interes din localitate este casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea. Eroina din Nucșoara, așa cum mai este cunoscută Elisabeta Rizea, a devenit, după 1990, un simbol al demnității și al rezistenței împotriva comunismului. Alături de soțul ei, Gheorghe, a participat la organizarea și sprijinirea grupului de partizani condus de Toma Arnăuțoiu. A fost închisă pentru faptele ei între 1950-1956 și 1958-1964.  Casa a fost ridicată în 1931 de către soții Rizea. Camera din dreapta a fost locul în care au depus jurământul partizanii lui Toma Arnăuțoiu, în primăvara anului 1949. În aceeași cameră a înnoptat Regele Mihai I în tinerețe, atunci când a vizitat satul Nucșoara și când a cunoscut-o pentru prima dată pe Elisabeta Rizea, la șezătoarea satului. În prezent, casa se află în proces de consolidare și restaurare în cadrul unui proiect al Asociației Elisabeta Rizea, dezvoltat în parteneriat cu Centrul de Studii în Istorie Contemporană. Proiectul își propune să consolideze și să restaureze casa în care au locuit Gheorghe și Elisabeta Rizea, urmând ca aceasta să fie transformată în muzeu pentru a putea fi introdusă în circuitul turistic. Adresa: Comuna Nucșoara se află la 60 de kilometri nord de Pitești și 175 de kilometri nord-vest de București. Este deservită de șoseaua județeană DJ731, care o leagă spre sud de Corbi, Domnești (unde se intersectează cu DN73C), Pietroșani, Coșești și Dărmănești (unde se termină în DN73). Sursa: Asociația Elisabeta Rizea; www.casaelisabetarizea.ro; www.eroinenucsoara.ro

Casa Goangă din Curtea de Argeş este una dintre cele mai importante case memoriale din judeţul Argeș. Poartă numele familiei lui Petre Ştefănescu Goangă şi a fost, de fapt, casa bunicilor acestui artist. Casa a fost construită la începutul secolului al XIX-lea şi este alcătuită din parter şi cerdac. Este cea mai amplă construcție rezidențială tradițională păstrată în centrul istoric. Prispa generoasă, de sub acoperișul de șiță, orientată spre curte, constituie elementul major al compoziției. Casa are şi o pivniţă ale cărei uşi poartă amprenta gospodăriilor tradiționale argeșene.   Petre Ștefănescu Goangă a studiat la Paris, iar vocea sa l-a făcut cunoscut în întreaga lume, devenind oaspetele îndrăgit al marilor scene de peste hotare. A fost cântăreţ de operă, bariton, dar şi pedagog. De asemenea, a jucat în filmul „Pantoful Cenuşăresei", regizat de Jean Georgescu, în anul 1969.   Casa Goangă este un monument istoric important și din perspectiva familiei artistului. Bunicul lui Petre Ştefănescu Goangă a fost o personalitate de seamă a României. Profesor de psihologie, rector la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Române, acesta a înfiinţat prima instituţie de psihologie experimentală. [Image]Sursa: Asociația Montană Vidraru; https://visitcurteadearges.ro/; wikipedia.org; welcometoromania.ro

Continuând traseul pe DN 7 spre limita cu județul Dâmbovița, la 30 km de Pitești, ajungem în comuna Leordeni.  Aici, în satul Ciolcești, se află Casa Memorială "Dinu Lipatti", o vilă superbă aparținând celebrului pianist Dinu Lipatti, elevul marelui George Enescu. Casa a fost ridicată în stil neoromânesc de tatăl lui Dinu Lipatti, violonistul Constantin Lipatti, între anii 1938-1942.  Conacul de la Ciolceşti a devenit casă memorială pe 17 decembrie 1985, după doi ani de renovări. Edificiul este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Expoziția amenajată la parter vă poartă prin universul unui artist de geniu.  Aici găsiți o colecție impresionantă de fotografii și corespondențe care ilustrează viața și activitatea marelui pianist și compozitor român, precum și numeroase obiecte ce au aparținut lui Dinu Lipatti (pianul Bechstein, diplome, partituri) și fratelui său, diplomatul și omul de cultură Valentin Lipatti, familiei, cunoștințelor din țară și străinătate, fotografii de familie (Dinu Lipatti la diferite vârste, alături de profesorii săi - George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora). Multe dintre fotografii sunt realizate chiar de Dinu Lipatti, deoarece acesta era un pasionat și talentat fotograf.  În prezent, Casa Memorială „Dinu Lipatti" se află în administrarea Muzeului Județean Argeș. Sursa: dinulipatti.org, wikipedia.org

În satul Nămăești, comuna Valea Mare Pravăț, se află Casa Memorială George Topîrceanu - o casă țărănească, cu pridvor larg la etaj, acoperită cu șiță și ridicată la început de veac, în 1900, loc în care poetul George Topîrceanu și-a petrecut 8 ani din viață. Casa a intrat în patrimoniul Muzeului Municipal Câmpulung prin donația familiei în anul 1958, fiind declarată ulterior monument istoric de interes național. La intrarea în micul parc, printre pomi, te întâmpină statuia de bronz a poetului, ridicată în 1973 de ofițerul în rezervă Marius Buturoiu, pe soclul căreia sunt așternute ultimele versuri din „Balada morții". În prezent, casa găzduiește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului, precum o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane.  Mica expoziție de la parter invită vizitatorii într-o incursiune în timp pentru a cunoaște viața și activitatea poetului „Baladelor vesele și triste", prin intermediul fotografiilor, scrisorilor către familie, documentelor originale sau facsimilelor și publicațiilor. O scară interioară de lemn, element original în arhitectura țărănească, ne conduce la etaj unde, în două încăperi dispuse simetric față de un antreu, a fost recreată atmosfera în care a trăit și a scris George Topîrceanu. Către stradă, un dormitor cu mobilier de epocă și multe țesături populare evocă pentru vizitator calmul orelor de odihnă ale poetului. Pașii lui traversau micul hol și ajungeau în camera de lucru unde, la biroul pirogravat, așternea în momente de inspirație versuri care au devenit subiecte de poezii: „Aeroplanul" din poezia cu același nume și celebrul geamantan din „Balada chiriașului grăbit". Casa Memorială George Topîrceanu se află în administrarea Muzeului Municipal Câmpulung. Adresă: DC19, sat Nămăiești, comuna Vale Mare Pravăț, județul Argeș (vizavi de Mănăstirea Nămăiești). Sursa: muzeulcampulung.ro, valeamarepravat.ro, wikipedia.org

Casa Memorială Ion Mihalache din Dobrești, județul Argeș, reprezintă astăzi un ultim artefact de rememorare al marelui om politic. Viitoarea reședință a lui Mihalache lua ființă cu doar 2 ani înainte ca acesta să se nască și anume în 1880.  Proprietatea cuprinde astăzi două case, cea inițială fiind ridicată după tipicul sfârșitului de secol XIX. Casa veche a fost ridicată pe un demisol din cărămidă, peste care s-au așezate bârne de stejar, iar casa propriu-zisă a fost ridicată din bârne (vârghii). Casa de vârghii, tipică zonei, era o casă cu pereții din lemn, peste care se prindeau în cuie stinghii oblice, tencuite. Casa este deosebit de rezistentă la cutremure, fiind foarte elastică, dar și foarte călduroasă. Acoperită cu tablă, a avut la început o terasă lungă în latura dreaptă, închisă ulterior cu ferestre. Astăzi aceasta este un cerdac acoperit, oferindu-i un aspect specific și un aer distins. Al doilea imobil, ridicat în primele decenii ale secolului XX, are parterul construit din cărămidă, iar etajul din vârghii, cu pereții despărțitori din zid. Are trei încăperi la parter și patru la etaj, cu un mic balcon.  Alegerea acestei reședințe de către Ion Mihalache nu este întâmplătoare.  Aflată la doar 20 de km la nord de Topoloveni, locul de naștere al lui Mihalache, casa prezintă totodată și un specific față de care politicianul resimțea afinități puternice – tradiția. (financiarpress.ro). 

Casa memorială ”Liviu Rebreanu” este situată în comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş și a fost inaugurată în mai 1969. Cuprinde obiecte şi piese de mobilier care au aparţinut marelui romancier. Construită la începutul secolului al XX-lea, casa a fost cumpărată în 1930 de către Liviu Rebreanu. Scriitorul a scris aici romanul „Răscoala”, precum şi unele din operele sale apărute în ultima parte a vieţii. În această casă (unde a decedat la 1 septembrie 1944) Liviu Rebreanu a fost vizitat de-a lungul timpului de numeroase personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti. Casa evocă personalitatea scriitorului, exponatele prezentând obiectele personale, manuscrise, ediţii ale operei sale apărute în ţără sau peste hotare, o parte din corespondenţa purtată cu oameni de cultură români sau străini. O contribuţie deosebită la amenajarea casei memoriale au avut-o Fany Rebreanu şi Puia Florica Rebreanu, soţia şi respectiv fiica scriitorului.

Casa Memorială „Vladimir Streinu" din Teiu este un muzeu memorial înființat în casa care a aparţinut familiei Vladimir Streinu între 1902 – 1972. Casa a fost construită de Șerban și Leanca Iordache în anul 1902 și se află în centrul satului Teiu.  La 28 noiembrie 1971, la inițiativa profesorului Vasile Falcescu și cu aprobarea primului secretar al județului de la acea vreme, a avut loc constituirea Societății culturale ,,Vladimir Streinu" din Teiu, iar mai târziu, la 28 mai 1972, a avut loc inaugurarea Casei Memoriale "Vladimir Streinu". În interiorul muzeului, sunt expuse obiecte ce au aparţinut familiei scriitorului, tablouri, precum şi o bibliotecă ce cuprinde o colecție de cărţi care au aparţinut scriitorului Vladimir Streinu. În aceeaşi clădire, este amenajat şi muzeul sătesc, care prezintă o expoziție de obiecte etnografice și istorice ilustrând viața locală. [Image]Scriitorul Vladimir Streinu s-a născut la 23 mai 1902 în comuna Teiu din județul Argeș. A debutat ca poet în „Adevărul literar si artistic" (1921), iar în calitate de critic, în revista „Muguri" (Câmpulung Muscel) în 1922, cu un articol despre volumul de poezii „Pârga", de Vasile Voiculescu. A colaborat cu foarte multe alte publicații, precum „Săptămâna muncii intelectuale", „Cetatea literară", „Viața Românească", „Gândirea", „Mișcarea literară", „Universul literar". Vladimir Streinu a fost, înainte de toate, un critic de poezie, pe care a îmbrățișat-o aproape în întregimea ei, de la Eminescu și încă de mai înainte, până la cel mai tânăr contemporan. În anul 2006 a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române. [Image]Acces: Comuna Teiu se află în marginea sud-estică a județului Argeș, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile râului Mozacu. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 508, care o leagă spre nord de Rătești și Căteasca și spre sud de Negrași. Casa Memorială „Vladimir Streinu" din Teiu se află la 9 km de autostrada Bucureşti - Piteşti, km 84. Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro, https://www.facebook.com/Vladimir-Streinu-258033804328487/, wikipedia.org)

Cunoscută și sub denumirea de Cascada Iezerului, Cascada Capra este una dintre cele mai impresionante cascade din țara noastră. Este situată pe versantul sudic al Munților Făgăraș, la altitudinea de 1690 metri, chiar lângă Transfăgărășan, între Cabana Capra și Lacul Bâlea, pe DN 7C.  Cascada izvorăște din Lacul Capra, aflat la o altitudine de 2.241 de metri, și are o cădere spectacoloasă, de aproximativ 40 de metri înălțime. Datorită debitului foarte mare de apă, cascada rezistă și în sezonul rece, apa acesteia înghețând doar în iernile geroase. Aflându-se exact la marginea șoselei, cascada este foarte accesibilă și oferă o priveliște de neuitat, fiind o adevărată încântare pentru cei care vin să o admire. Este un loc ideal pentru un popas sau pentru o drumeție de o zi, putând să vă bucurați de peisajele spectaculoase, de prospețimea aerului, să surprindeți cele mai frumoase fotografii sau pur și simplu să vă relaxați. În zonă, se află Cabana Capra (la 4 km distanță) și Lacul Bâlea (la 5 km distanță). Sursa: Salvamont Argeș

Castrul Roman Jidova este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră. Aici, în muzeul de sit în care a fost transformat castrul, pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor, dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători orginari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum. Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest. Castrul Roman Jidova se află în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție coordonată și finanțată de Consiliul Județean Argeș.  În fiecare an, la Castrul Roman Jidova are loc Festivalul de reconstituire istorică ,,TRANSALVTAVNVS FEST. La porțile Imperiului”, un eveniment organizat de Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Muzeul Județean Argeș. Programul festivalului include prezentări tematice, demonstrații militare, pentatlon antic, ateliere interactive și demonstrative – gastronomie antică, fierărie, monetărie, zale, țesătorie, tir cu arcul, dar și reprezentații ale bătăliilor între legiunile romane și cele barbare. Adresa: Castrul Roman Jidova este situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea în Municipiul Câmpulung, în imediata proximitate a drumului național DN 73.  Program de vizitare: luni-duminică în intervalul 9.00-17.00 Preţ bilete:  ·        Adulţi – 20 lei ·        Elevi/studenţi/pensionari – 10 lei

 În imediata apropiere a Mănăstirii Corbii de Piatră, se află gospodăria Mamei Uța, o casă de pe muchia istoriei, aflată la capătul satului. Situată sub o scobitură imensă de piatră, gospodăria abisală a Mamei Uța își face apariția discret. Casa cu pereți albaștri aduce aminte de alte timpuri și prezintă cel mai bine moștenirea tradițiilor și obiceiurilor din nordul județului Argeș. De la paturile de altădată la leagănul în care Mama Uța și-a crescut fiica, de la preșurile țesute până la prispa plină de flori, totul pare decupat dintr-un film al copilăriei. [Image]Despre casa Mamei Uța se spune că este singura de pe pământ cu o cascadă naturală în grădină. Minunăția de șiroi de apă prăvălit pe jgheabul de piatră, de la o înălțime de opt metri, taie răsuflarea privitorilor. Odată ajunși sub boltele cascadei, turiștii realizează că, de fapt, șiroiul reprezintă o cascadă de lumină, secată, pe o piatră uscată, unde cândva apele de pe dealuri se prăbușeau la poalele stâncii. Pătrunzând parcă într-un decor din vremea dacilor, curtea Mamei Uța, cu numeroase flori în curcubee, este nelipsită de prezența turiștilor, care descoperă aici o lume a legendelor. În jurul casei albastre a mamei Uța, neschimbată de un secol și jumătate, bolovanii uriași cu forme stranii par mai degrabă ouă de dinozaur sau fragmente din statui ciclopice. Aici, legendele amintesc de populația ce își ducea existența înainte de Potop - celebrii uriași. Povestea pare cu adevărat credibilă, dat fiind faptul că odată ridicată privirea în peretele de gresie, un picior imens și pietrificat își face apariția, distingându-se, fără nicio îndoială, coapsa și genunchiul uriașului, captive în stânca de piatră. [Image]Pitoreasca localitate Corbi este situată în zona central-nordică a județului Argeș, pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 55 km de municipiul Pitești, 34 km de Câmpulung și 31 km de Curtea de Argeș. Sursa: Primăria Corbi; primariacorbi.com

Catedrala "Sfinții Petru și Pavel" tronează în centrul Mioveniului, definind practic blazonul arhitectonic al oraşului. Este unul dintre cele mai impunătoare edificii din țară. [6 Catedrala Mioveni.jpg]În anul 1992, existând doar o singură biserică în oraşul Mioveni, iar numărul locuitorilor fiind în creştere prin dezvoltarea industriei locale, s-a decis construirea unui nou lăcaș de rugăciune pentru enoriașii locului și nu numai. Noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului. [7 Interior Catedrala Mioveni 3.jpg]Sursa: Primăria Mioveni; https://miovenicity.ro/

Amenajările şi construcţiile pe care Ionel Brătianu (1864-1927) le-a făcut la Vila Florica au durat din 1889 până în 1925.  Din această perioadă datează încastrarea în zidurile exterioare ale elementelor de arhitectură antică, respectiv basorelieful cu motivul „Cavalerului trac”, ce datează din secolul al II-lea Î.Hr., friza ce este adusă de la Sarmizegetusa.   În general, cultul Cavalerului Trac este bine documentat, fie prin intermediul templelor sau sanctuarelor, a monumentelor funerare şi epigrafice, dar mai ales a tăbliţelor sau plăcuţelor iconografice şi chiar a monedelor. Majoritatea monumentelor iconografice, după amprenta execuţiei gliptice şi respectarea canoanelor figurative, ne determină să credem că erau lucrate în Dacia, de către meşteri locali la comanda adoratorilor, care de cele mai multe ori proveneau tot din Moesia şi Tracia. Reprezentările în relief ale Cavalerului Trac îmbracă forme diferite şi numeroase.  Vizitând Vila Florica, actualul Muzeu al Brătienilor, prima imagine pe care o veți remarca este a Cavalerului Trac.  Sursa foto: https://hailaplimbare.files.wordpress.com/2018/10/cavalerul_tracic_vila_florica.jpg

De obicei, când vizităm muzee, trecem grăbiți cu privirea peste ceramica vechilor culturi, părându-ni-se de importanță strict științifică.  Am dorit să inserăm în acest TOP ceramica culturii Gumelnița pentru a arăta că este bine și frumos să ne ducem cu gândul până în cea de a doua jumătate a mileniului V î.H., în neolitic. Oamenii gândeau, aveau idei creatoare, știau ce este frumosul. La Muzeul Județean Argeș, ceramica culturii Gumelnița este frumos reprezentată. 

În Valea Superioară a Argeșului, în comuna Arefu, sat Căpățânenii Pământeni, pe vârful Muntelui Cetățuia, se înalță în stâncă, la o altitudine de 850 de metri, Cetatea Poienari. Cunoscută și sub numele de Cetatea lui Vlad Țepeș sau Cetatea lui Negru Vodă, Cetatea Poienari este o încântătoare fortăreață medievală, aflată în vârf de munte, la 25 de kilometri de Curtea de Argeș. Cetatea Poienari a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1453. Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn. Ulterior, construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu de către Vlad Țepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poienari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor. Cetatea are o formă alungită, ziduri puternice (cu o grosime de 2-3 metri) și posedă 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic. De-a lungul timpului, cetatea a avut o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de „hiclenie". La Cetatea Poienari se poate ajunge urcând o scară cu 1.480 de trepte din beton, care şerpuiesc printr-o pădure deasă de fag. Priveliștea de sus este impresionantă și vă va recompensa pe deplin efortul. Odată urcate cele 1480 de trepte zidite până în coama dealului, de la înălţimea cetăţii pot fi admirate priveliștile frumoase ale văii Argeșului și Munții Făgăraș.  Peisajul este completat de spectaculosul drum Transfăgărășan, Barajul și Lacul Vidraru, aflate în apropiere. Personalitatea excepțională a lui Țepeș a stârnit imaginația autorilor de romane, schițe, nuvele, scenarii dramatice și cinematografice. Aceasta a fost și sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului "Castelul din Carpați", inspirat din legendele despre misterioasa cetate a domnitorului Vlad Țepeș.  Cunoscută ca Cetatea lui Vlad Dracul, Cetatea Poienari a atras, de-a lungul timpului, televiziuni de renume. Jurnaliști din țară și din străinătate au realizat materiale documentare despre adevărata viață a lui Vlad Țepeș, fiind fascinați de legendele legate de domnitorul care a adus României faima de țara lui Dracula.  🔘 Informații utile: Adresă: Județul Argeș, Comuna Arefu, DN 7C - Transfăgărășan, la 27 km de Curtea de Argeș.  🔘 Accesul la Cetatea Poienari se face în grupuri organizate, la ore fixe după următorul program:  ora 9:00 / ora 11:00 / ora 13:00 / ultima urcare la ora 15:00.   🔘  Prețul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți, pensionari. Biletele pot fi achiziționate atât fizic, de la cetate, cât și online, prin cardul turistic - ARGES TOURIST PASS: https://www.romanian-adventures.ro/oferte/arges-tourist-pass. Tur virtual: https://mpembed.com/show/?m=y7MrKPwdpPu&mpu=1703&fbclid=IwY2xjawGZMTxleHRuA2FlbQIxMQABHaduvqobxqsDsgBv5LebrM_nl_vfjsIQ2lMMBLWYBwigLarQ4p0dJ98qaw_aem_uOnfJ0HSZ2DZEgHSzVTNmQ Cetatea Poienari se află în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată Consiliului Județean Argeș. Mai multe informații despre Cetatea Poienari regăsiți accesând site-ul Muzeului Județean Argeș. [grafica Poienari 13 iunie.jpeg]

De o frumusețe naturală rar întalnită, Cheile Dambovicioarei se întind de-a lungul culoarului Rucăr-Bran, în zona calcaroasă a Munților Piatra Craiului. Din satul Podu Dâmboviţei, parcurgând traseul către satul Dâmbovicioara, drumul şerpuieşte printre case până ajungem la limita satului. În față, apar primii pereţi de stâncă ce marchează intrarea în cheile Dâmbovicioarei. Aici, natura a creat de-a lungul timpului o bogăție de fenomene carstice de o frumusețe deosebită.  • Drumul prin Cheile Dambovicioarei [Image]Zona de chei are aspectul unui adevărat canion. Defileul este format, de fapt, din două sectoare de chei: Cheia Mare, care constituie prima şi cea mai mare parte a defileului, şi Cheia Mică a Dâmbovicioarei, care se găsește în amonte de prima. Cheile Dâmbovicioarei se întind pe o lungime de aproximativ doi kilometri, fiind cea mai spectaculoasă porțiune de chei, cu un aspect de-a dreptul uimitor. Pereții drepți ai văii parcă încearcă să se împreune în anumite sectoare, depășind înălțimea de 200 de metri. Sursa foto: Salvamont Argeș

Valea Vâlsanului este o arie protejată de interes național în zona de sud a Munților Făgăraș, în bazinul hidrografic al Râului Vâlsan, la doar 33 km de Curtea de Argeș.  Cu o lungime de aproape 15 kilometri, Cheile Vâlsanului reprezintă un sector de chei spectaculos, care se caracterizează, în special, prin sălbăticie. Traversând Cheile Vâlsanului ajungem în Poienile Vâlsanului, unde turiştii au posibilitatea să campeze în mijlocul naturii, într-un loc de poveste. De altfel, în fiecare an, mai ales vara, poiana este aproape plină, oamenii venind să petreacă aici câteva zile departe de zgomotul urban. Valea Vâlsanului este un areal unic nu doar prin biodiversitate și peisagistică, ci mai ales prin existența unei specii de pește unică la nivel mondial – Aspretele (Romanichtys valsanicola). Este un pește preistoric, iar din cercetările oamenilor de stiință se arată că există pe Terra de peste 65 000 de ani. Este monument al naturii și o specie de o importanță deosebită, fiind un pește foarte rar, cu o valoare științifică și muzeologică excepțională.  Valea Vâlsanului este o zonă potrivită atât pentru odihnă și relaxare, dar și pentru excursii și drumeții montane. Totodată, în Cheile Vâlsanului, la doar câțiva kilometri în amonte de satul Brădet, veți găsi câteva izvoare de ape minerale amenajate. Compoziția chimică a acestor ape este neschimbată de peste 100 ani. În Cheile Vâlsanului, lângă Nucșoara, poate fi admirată și Cascada Vâlsan, locul perfect unde te poți răcori în zilele călduroase de vară. [Image]Sursa: Via Valahia; https://viavalahia.ro/; https://www.exploretransfagarasan.ro/

Un loc aparte, unic pe aceste meleaguri, este Cimitirul de Onoare al Eroilor, ridicat în memoria eroilor Primului Război Mondial, căzuți în luptele care s-au dus pe Valea Topologului.  Aici, au fost aduse rămășițele pământești ale celor care și-au pierdut viața în război, din toate localitățile învecinate.  Pe lateralele aleii străjuite de brazii din curtea interioară sunt 361 de plăci inscripționate cu numele eroilor.  În cimitir sunt înhumați, în total, 722 de eroi.

Mihai Tican Rumano s-a născut pe 2 iulie 1893 în comuna Berevoești, județul Argeș. Personaj fascinant, Mihai Tican Rumano este cel mai cunoscut scriitor român cu lucrări din domeniul literaturii de călătorie. A avut o viață tumultoasă, plină de aventuri. La numai 16 ani, Mihai Tican Rumano s-a îmbarcat pe un vas italienesc cu care a ajuns la Napoli. Dornic să cunoască noi orizonturi, începe un periplu de aproape 25 de ani prin toată lumea. Vizitează, astfel, țări din Africa, America de Sud și America de Nord, ajungând pănă în Australia și Noua Zeelandă. Cel mai mult va sta în Argentina și Spania, unde își va publica și primele lui articole și cărți de călătorie, pentru multe dintre ele primind elogii din partea presei de specialitate.  În 1935, a fost decorat de împăratul Haile Selassie I al Etiopiei și ridicat la gradul de ofițer imperial pentru popularitatea făcută Etiopiei prin volumul monografic "Abisinia". De asemenea, președintele Republicii Spaniole, Alcado Zamora, i-a acordat titlul de "Cavaler al Ordinului Republicii" pentru "meritele deosebite în sprijinirea aspiraţiilor poporului spaniol". Printre titlurile cărților sale amintim: „Pierduți printre fiare", „Dansul canibalilor", „Lacul cu elefanți", „Viața albului în țara negrilor", „Peste mări și țări" etc. Pasionat colecționar de opere de artă, Mihai Tican-Romano a donat colecția sa de artă plastică Muzeului din Câmpulung Muscel în anul 1959. Donația a constitutit nucleul Secției de artă plastică a acestui muzeu, inaugurată în anul 1960. [Image]În clădirea vechii școli din satul său natal, Berevoești, renovată în 1985, a fost amenajată Colecţia de Artă Plastică "Mihai Tican-Rumano". Colecţia prezintă obiecte de artă (pictură de ulei, gravuri, acuarelă, cărbune, tuş etc.) donate de către scriitorul şi călătorul Mihai Tican-Rumano (1895 - 1967) ca omagiu adus locului unde a copilărit. De asemenea, în satul Berevoești se află și Casa memorială Mihai Tican-Rumano, organizată în casa natală a scriitorului, în care se păstrează câteva obiecte și fotografii. În prezent, Școala cu clasele I -VIII din Berevoești poartă numele celebrului fiu al satului - Mihai Tican Rumano. Adresă: Muzeul "Mihai Tican-Rumano" se află lângă Primăria Berevoeşti, pe Valea Satului. Sursa: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro; https://ro.wikipedia.org/;  www.culturaarges.com; http://povesteazilei.blogspot.com/

Ansamblul monumental religios Bărăția (sec. XIV), monument istoric de arhitectură de interes național, este situat în centrul municipiului Câmpulung, fiind compus din trei obiective distincte: Biserica “Sfântul Iacob”, Turnul Bărăției și Casa parohială.   Biserica “Sfântul Iacob” este cea mai veche clădire din ansamblu, fiind interesantă prin prezența cunoscutei lespezi a Comitelui Laurențiu de Longo Campo, datată în anul 1300, aflată în interior, sub altar.  Lespedea funerară constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Țara Românească și, în același timp, prima mențiune scrisă a orașului Câmpulung. Textul de pe piatra de mormânt, scris în limba latină, este următorul: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memorie, anno Domini MCCC”, în traducere: “Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300”. Incendiată de turci în anul 1737, Bărăția a fost refăcută prin grija egumenului Antoniu Ciobriu în anul 1760, pe structura corului bisericii catolice distruse.   Un autentic simbol arhitectural al Câmpulungului medieval, Turnul Bărăției, cum este denumit turnul-clopotniță, a fost edificat în 1730, pe amplasamentul unui turn anterior, de plan pătrat, având înălțimea până la cornișă de 13 m. La sfârșitul secolului al XIX-lea, construcția a fost supraînălțată printr-un etaj cu acoperiș piramidal, montându-se și un orologiu. Casa parohială datează din secolul al XVII-lea și include, în structura sa, un beci extins la demisol, acoperit cu bolți, iar, la etaj, camere decorate în stil gotic și foișor cu arcade susținut pe coloane masive de cărămidă. Prin lucrările de restaurare, ansamblul istoric al Bărăției, cu monumentele sale revalorificate, se prezintă în condițiile corespunzătoare vechimii și importanței sale istorice și arhitectonice.    Biserica “Sfântul Iacob” Bărăția se află în centrul municipiului Câmpulung, în capătul Bulevardului, pe strada Negru Vodă, 116. Municipiul Câmpulung este străbătut de șoseaua națională DN73, care leagă Piteștiul de Brașov, aflându-se la o distanță de 52 km de Pitești și 84 km de Brașov.

Dacă doriți să aveți o imagine a ruinelor care înlocuiesc, în timp, strălucirea unui destin, puteți vizita Conacul Armand Călinescu de la Ciupa Mănciulești. Construit în anul 1905 (altă sursă arată anul 1925) de Armand Calinescu, conacul are  amprenta la sol de 130 m2. Este amplasat la Km 86 pe autostrada Pitești-București, ieșirea Teiu-Rătești la aproximativ 1-1,5 km de autostradă.

Pe cel mai înalt deal al Ștefăneștilor, zonă în care vinul este o tradiție milenară, Casa de Vinuri Ștefănești și-a dorit să readucă pe harta viticolă a României o podgorie celebră în istorie.  25 de hectare de plantații tinere și o cramă cu tehnologie ultramodernă au fost create să pună în valoare potențialul uriaș al zonei viticole Ștefănești.  Pe dealul Marcea se cultivă soiuri internaționale (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Rhein Riesling) și soiuri tradițional românești (Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră și Tămâioasă Românească). Pentru vinurile albe seci mineralitatea și aciditatea naturală date de climă și sol conferă prospețime și lejeritate. Pentru vinurile roșii, solurile argiloase și coacerea lentă sunt cele care dau complexitate, structură și fixează compușii de culoare.  În crama Marcea se folosesc cele mai noi tehnici de vinificație cu echipamente moderne, controlul temperaturii și în legătură permanentă cu cele mai noi tehnici dezvoltate de cercetarea din domeniu.  Dacă vrei să vizitezi Crama Marcea, programează-te accesând linkul: https://marcea.ro/contact Sursa: Crama Marcea