În zona de nord-vest a municipiului Piteşti, adăpostită de stejarii unei păduri seculare, se află Mănăstirea Trivale, cu hramul "Sfânta Treime". Izvoarele istorice susţin că Mănăstirea Trivale a fost ctitorită de Trifan şi Stanca Stăncescu în a două jumătate a secolului al XV-lea. Prima biserică a fost construită din lemn. Aceasta a fost refăcută în timpul lui Matei Basarab și rezidită din piatră și cărămidă de către Mitropolitul Varlaam. Lucrările s-au încheiat în anul 1698 în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când a fost pusă și pisania.
Vicisitudinile vremii au lăsat o amprentă grea asupra mănăstirii din codrii Piteştiului. La 14 octombrie 1802 a fost grav avariată de un seism puternic, fiind necesară o restaurare un an mai târziu, în timpul păstoririi întâiului ierarh al Episcopiei Argeşului, Iosif. Au urmat alte două cutremure grele, care au afectat biserica. Schitul Trivale a fost refăcut după cutremurul din 1940, lucrările dintre anii 1942 și 1944 fiind coordonate de Episcopia Argeșului. În anul 1990, lăcașul a fost transformat în mânăstire, biserica fiind resfințită.
Picturile mănăstirii au fost realizate în 1731 de Ioasaf Grecu şi restaurate în anul 1904. Se spune că aici a fost adăpostit, pentru o vreme, capul lui Mihai Viteazul, după ce domnitorul fusese ucis în Câmpia Turzii. În perioada comunistă, Mănăstirea Trivale nu a funcţionat, ea fiind redeschisă în anul 1991. În prezent, este o obşte de călugări, având hramul "Sfânta Treime".
Schitul Trivale se află într-un cadru natural feeric. În încântătoarea grădină a mănăstirii se găsesc biserica, troiţa, clopotniţa şi chiliile inundate de ghirlande de flori.
Mănăstirea Trivale este o oază de linişte în tumultul citadin din oraşul aflat chiar la câțiva paşi, precum și un loc de pelerinaj pentru foarte mulţi credincioşi, care vin aici pentru a se ruga şi pentru a-şi desfăta privirile şi sufletele cu frumuseţi naturale încărcate de spiritualitate. Adresa: Mănăstirea Trivale este situată în Parcul Trivale din Municipiul Pitești, pe strada Trivale, nr.71.
Sursa: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului; crestinortodox.ro; wikipedia.org; Facebook/Mănăstirea Trivale; https://www.facebook.com/ManastireaTrivale.
Alte sugestii
Biserica de lemn „Sfânta Treime” Morărești
Biserica
Mănăstirea Bascovele
Biserica
Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" Glâmbocu
Biserica
Biserica Izvoarelor de Leac și minunile săvârşite de apa tămăduitoare
Biserica
Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie - Piscul Negru Transfăgărășan