Obiectiv turistic

Începuturile vieţii monahale la Schitul Slănic sunt mai puţin cunoscute, pierzându-se în negura vremii. Tradiţia ne spune că domnitorul Vlad Ţepeş ar fi primul ctitor al lăcaşului. Alte izvoare istorice menționează că mănăstirea ar fi fost ctitorită de Neagoe Basarab. Prima atestare documentară este din 16 mai 1679 când, printr-un act oficial, popa Nica donează şi închină Mănăstirii Aninoasa biserica din Slănicul de Jos. În anul 1805, schitul se desfiinţează. În 1916, în plin război mondial, un călugar cu metania la Schitul Ciocanu se retrage în aceste locuri. Monahul Irinarh Pulpea a stat singur pe acest munte până în 1922 când i se alătură un ieromonah de toată isprava: Isidor Ghimpeteanu, venit din obștea Robaiei. Împreună încep zidirea unei biserici închinate Maicii Domnului și toată suflarea creștinească de pe aceste deluri li se alatură. În câțiva ani, biserica este gata, iar la 19 octombrie 1930 are loc sfințirea acesteia. Unul dintre punctele de atracţie este muzeul amenajat în vechiul corp de chilii. Aici, sunt Biblii mucenicite prin foc, icoane scăpate din incendii, cruci salvate miraculos, cărţi, fotografii, anafură şi mir din Ţară Sfântă. Aşezarea monahală, numită drept "Taborul Argeşului", cuprinde trei biserici: una cu hramul "Schimbarea la Faţă", alta cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" şi a treia construită în cinstea Sf. Ierarh Calinic de la Cernica. Situată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Slănic este înconjurată de linişte şi oferă credincioşilor un minunat loc de rugăciune. Sursa: https://www.crestinortodox.ro/

Cetatea naturală de stâncă a Pietrei Craiului este unică printre munții din țara noastră. Creasta lungă de aproximativ 25 de kilometri formează unul dintre cele mai iubite peisaje montane din România, un loc în care alpiniștii și cercetătorii deopotrivă, pot fi uimiți de diversitatea locului de aici. Pe drumul spre "Poarta de intrare în Piatra Craiului" vom putea să admiram creastele munţilor iar cu puţin noroc vom putem vedea capre negre şi alte splendori ale locului. Traseul este spectaculos oferind o panoramă deosebită iar numărul mare de văi, grohotișuri, arcade naturale și golurile alpine întregesc spectacolul vizual. Marele Grohotiș, este cel mai important fenomen carstic (eroziunea calcarului cu ajutorul apei) din Carpați și cea mai mare formațiune de acest gen din România. Marele Grohotiş (1.650 de metri) este o pânză de pietre sub forma unei văi abrupte, având o lungime de aproximativ patru kilometri. Grohotișurile constituie una dintre cele mai caracteristice componente ale Pietrei Craiului. Se consideră că aici sunt cele mai mari grohotișuri calcaroase ca întindere, din Carpații românești. Cerdacul Stanciului, este o formațiune carstică impresionantă, în forma unei arcade imense, rezultat în urma prăbușirii pereților unei peșteri și a eroziunii cauzate de vânt și ploi. Acest monument al naturii, format din calcar masiv, se găsește în partea dreaptă a potecii care merge pe sub Abruptul Vestic al Pietrei Craiului. Numele lui se trage de la haiducul Stanciu Bratu, care își făcea veacul prin zonele acestea, avându-și ascunzătoarea în această peșteră. Stanciu Bratu a fost una din figurile legendare de haiduci ale sfârșitului secolului al XVIII-lea, fiind cunoscut, alături de ceata sa, în toată regiunea culoarului Rucăr-Bran. Posibilități de acces: Hidrocentrala Clăbucet (Săticul de sus) – Crucea Grănicerului – Cerdacul Stanciului și Marele grohotiș se află pe curba de nivel a altitudinii de 1600-1650 metri – Vf. Tămășel – Poiana Tămășel – Cabana Garofița Pietrei Craiului. Sursa: https://romaniasalbatica.ro/, wikipedia

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918, fiind înscris în „Lista monumentelor istorice". Complexul memorial de la Mateiaș este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar, un basorelief și o cupă din piatră de Albeşti, în care arde o flacără veşnică în amintirea soldaţilor care s-au jertfit. Ridicat din inițiativa filialei locale a societății „Cultul eroilor", cu participarea materială a localnicilor, Mausoleul de la Mateiaș a fost ridicat între 1928-1935, după planurile arhitecților Dumitru Ionescu Berechet și State Balosin. La subsol construcției au fost așezate într-o criptă neagră osemintele a peste 400 de soldați și ofițeri aduse din cimitirele localităților învecinate sau direct de pe câmpul de luptă. Pe pereții laterali sunt așezate 31 de plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele tuturor celor peste 2100 de eroi cunoscuți și căzuți în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene. Cu prilejul lucrărilor de consolidare și restaurare, între anii 1979 și 1984, parterul monumentului a fost decorat cu un amplu și original mozaic de tip Murano, intitulat „Glorie eternă eroilor neamului românesc!". Tot în această perioadă, pe baza unui proiect conceput de un grup de arhitecți argeșeni, s-a trecut la terasarea și modelarea terenului, au fost amenajate două săli de expoziție, basoreliefuri și o scară monumentală. În prima sală sunt consemnate principalele momente ale participării armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, prezentarea luptelor desfășurate pe culoarul Rucăr-Bran, evenimente la care o mare contribuție a avut-o populația locală. În cea de-a doua sală a fost amenajată o sugestivă dioramă reprezentând luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere, precum și un post de comandă. Urmând în continuare scările, la baza monumentului privirile sunt atrase de basorelieful de mari dimensiuni realizat de sculptorul câmpulugean Radu Adrian, care a reușit cu mijloace specifice să redea încleștarea trupelor române cu inamicul în această parte a frontului. Cele mai grele lupte din Primul Război Mondial s-au purtat pe muntele Mateiaș, unde a luptat „Grupul de armate Nămăiești", rezistând pe poziții în fața inamicului mai bine de 45 de zile. La intrarea în mausoleu, se află înscrise cu litere aurite, înacadrate cu frunze de stejar și laur, două texte ce glorifică sacrificiul eroilor, astfel: ·  în partea stângă: "Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiile viitoare, o națiune liberă și independentă";   ·  în partea dreaptă: "Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României". Pentru reprezentativitatea și aspectul arhitectonic deosebit, Mausoleul de la Mateiaș este un obiectiv turistic de interes național, care atrage anual numeroși vizitatori din țară și din străinătate. Adresa: Mausoleul Mateiaș este situat pe Drumul european E 574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Brașov. Mausoleul Mateiaș se află în administrarea Muzeului Municipal Câmpulung.

• Mușătești, satul care avea Ateneu Central Rural la 1879 În comuna Mușătești, la mai puțin de 30 de kilometri de Pitești, se găsește un inedit muzeu al satului deschis de câteva decenii. Acesta onorează trecutul așezării, unde învățații au creat la 1879 un Ateneu Central Rural. Muzeul Satului Mușătești este amenajat în incinta Căminului Cultural din localitate și evocă, prin exponate și documente unice, momente importante din viața așezării și din activitatea lui Constantin Dobrescu - Argeș, născut pe aceste meleaguri la 28 iunie 1856. Colecția de etnografie este foarte bogată și reprezintă o mărturie vie a creației populare și a ocupațiilor tradiționale din zonă. Aici regăsim universul gospodăriilor tradiționale românești, transpus printr-o expoziție ce cuprinde obiecte de uz casnic, țesături de interior, cusături, piese de port popular tradițional, obiecte legate de datini și obiceiuri locale, precum şi o colecție de istorie memorială. De asemenea, atelierele olarilor prezintă tipuri vechi de vase, precum fiertura, oala cu barieră, codana (oala mare de untură), oalele de moți. Multe dintre obiectele expuse în muzeu reprezintă piese de artă populară de o deosebită valoare. [Image]Învăţătorul, publicistul, juristul şi politicianul Constantin Dobrescu-Argeş este omul sub îndrumarea căruia a luat fiinţă, în anul 1879, Ateneul Central Rural, care a contribuit esențial la formarea spirituală a locuitorilor din Mușătești și din localitățile limitrofe. Această entitate a constituit un remarcabil centru cultural prin desfășurarea de activități teatrale, crearea unei biblioteci publice destinate sătenilor, inițierea apariției unor reviste și a periodicelor "Țăranul", "Gazeta poporului" și "Gazeta țăranilor", precum și prin înființarea unei tipografii locale. [Image]Comuna Mușătești este recunoscută și prin faptul că aici se regăsesc două monumente istorice de interes național: Biserica de lemn „Sfinții Voievozi" din Valea Faurului și Mănăstirea Robaia. Localitatea se află în partea central-nordică a județului Argeș, pe malurile râului Vâlsan. Este străbătută de șoseaua națională DN73C, care leagă Curtea de Argeș de Câmpulung. Sursa: Facebook Muzeul Satului Mușătești; Primăria Mușătești; ghidulmuzeelor.cimec.ro

Aproape de Barajul Vidraru din Argeş, pe muntele Pleaşa, se află Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricităţii. Statuia a fost realizată în 1965 şi a stârnit destule controverse de-a lungul timpului.  După cum spune profesorul de istorie Marius Vasilescu, ”această statuie, care are 10 metri înălţime şi îl înfăţisează pe Prometeu cu fulgerul în mână, ca simbol al electricităţii, a fost realizată de sculptorul Constantin Popovici în 1965, pe când autorul monumentalei lucrări avea doar 27 de ani. Autorităţile comuniste au dorit ca în anul în care a fost creat barajul Vidraru să fie realizată şi o statuie de dimensiuni impresionante. Grandomania era la ea acasă în acei ani. Statuia a fost realizată în doar câteva luni”, menționează adevărul.ro. 

Palatul Administrativ al Județului Argeș reprezintă una dintre cele mai importante clădiri din județul Argeș, atât din punct de vedere istoric, dar și din punct de vedere administrativ. Edificiul a fost ridicat între anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. Pe actualul amplasament al Palatului Administrativ al județului s-a aflat, timp de șase decenii, la doi pași de Biserica „Sfântul Gheorghe”, o impunătoare Hală de Carne, demolată la începutul anilor 70.  Construcție monumentală, Palatul Administrativ constituie latura de sud a pieței civice centrale a municipiului Pitești, cu o amplă perspectivă spre strada Victoriei până la Teatrul Alexandru Davila. Edificiul are o arhitectură modernă care folosește o serie de elemente tradiționale. Compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin și cinci etaje.  Palatul Administrativ este o instituție simbol în arhitectura municipiului Pitești. În același timp, joacă un rol vital în viața administrativă și în dezvoltarea economică a județului Argeș. Întrucât nu au mai fost efectuate intervenții majore asupra imobilului de la momentul construirii, Consiliul Județean Argeș a accesat un proiect cu finanțare europeană privind eficientizarea energetică a clădirii. Astfel, după mai bine de 50 de ani, Palatul Administrativ a fost reabilitat în totalitate în cadrul unui proiect european destinat exclusiv clădirilor administrative publice.  Palatul Administrativ are ca destinație desfășurarea activității administrative a instituțiilor care funcționează în această clădire, respectiv Consiliul Județean Argeș, Instituția Prefectului și alte instituții de interes public. Palatul Administrativ este deschis publicului în cadrul evenimentului Ziua Porților Deschise. 

Palatul Episcopal a fost ridicat între 1886 şi 1890 de regele Carol I, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, cel care a reconstruit și frumoasa catedrală a mănăstirii.  În aripa de nord, în sala aflată în oglindă cu Sala Manole, a fost organizat un muzeu care adăposteşte patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii, precum şi Catapeteasma dăruită de Şerban Cantacuzino.  În ultimii ani, Reşedinţa Regală din Curtea de Argeş a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Frumusețea construcției, valoroasa expoziție muzeală din interior, dar și istoricul familiei regale completează imaginea ansamblului Mănăstirii de la Curtea de Argeș, vechea capitală a Țării Românești.

În partea nordică a satului Dâmbovicioara, la aproximativ un kilometru, se află cunoscuta peșteră cu același nume - Peștera Dâmbovicioara.  Aceasta este ușor accesibilă turiștilor, fiind amplasată chiar în apropierea șoselei care străbate Cheile Dâmbovicioarei. Cu o lungime de peste 250 m, peștera are aspectul unei galerii ramificate, traseul său fiind puțin ascendent.  Peștera poate fi străbătută ușor, având plafonul mai înalt decât structura omului (aproximativ 2 metri). Sursa foto: Salvamont Argeș

Peştera Colţul Surpat (sau Peştera Urşilor) este situată pe Valea Dâmboviţei, la 2 km distanţă de localitatea Podu Dâmboviţei. La 300 m după intrarea în Cheile de Sus ale Dâmboviţei, în versantul drept, porneşte o potecă amenajată, cu balustrade şi trepte ce conduc la intrarea aflată la o altitudine de 850 m.  • Lilieci în Hibernare, în Peștera Urșilor [Image]Denumirea provine de la numărul mare de resturi fosile de urs de peșteră, descoperite aici în anul 1951. În peșteră, se desprind două galerii: cea din stânga duce spre galeria gangul Urșilor, unde au fost descoperite resturi scheletice ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus). Este declarată Rezervaţie Naturală şi prezintă o parte din stalagmitele şi stalactitele specifice unei peşteri. • Stalagmite de gheață, formate în Peștera Urșilor [Image]Sursa: Foto Salvamont Argeș

Poarta Eroilor este un monument evocator, reprezentativ pentru județul Argeş, ridicat din iniţiativa colonelului Barbu Pârâianu, în memoria ostaşilor Regimentului Nr. 4 Dorobanţi, căzuţi la datorie în timpul participării României la Primul Război Mondial (1916-1918).  Poarta Eroilor a fost inaugurată oficial la 28 septembrie 1926. Monumentul este construit sub forma unei tradiţionale porţi româneşti, fiind lucrat din zidărie, pe fundaţii şi soclu din piatră, cu acoperiş din ţiglă. Prin construcţie şi imagine artistică, monumentul are forma unui veritabil arc de triumf.  Frontispiciul are inscripţionat: "Regimentul Argeş nr. 4. Poarta eroilor 1918". "Morţi pentru ţară, pentru glorie şi drapel". Pe stâlpi sunt înscrise denumirile localităţilor unde s-au desfăşurat operaţiunile militare în anii 1916-1917 şi numele a sute de militari căzuţi la datorie în campaniile din 1877-1878 şi 1916-1918.  Având statura impunătoare a unui arc de triumf, poarta se vrea a fi un omagiu celor peste 1.100 de eroi argeșeni căzuți pentru înfăptuirea unității naționale. Poarta Eroilor Argeșeni  a fost restaurată în anul 1971. 

Comuna Negrași deține un fond floristic dintre cele mai variate și mai bogate din țara noastră. La Negrași, cele mai fermecătoare bijuterii ale naturii sunt narcisele. În fiecare an, delicatele minunății florale își desăvârșesc splendoarea, oferind localnicilor și turiștilor veniți să le admire un adevărat spectacol.  În anul 1966, "Poiana Narciselor" de la Negrași a fost desemnată rezervație floristică, intrând astfel în patrimoniul floral al României, fiind ocrotită pentru valoarea științifică deosebită a speciei și pentru valoarea peisagistică a covorului de narcise. „Poiana narciselor" face parte din lista ariilor importante de protecție și conservare a plantelor din Europa, fiind nominalizată în cadrul Programului Internațional „Important plant areas in Central and Eastern Europe", dezvoltat de către organizațiile mondiale implicate activ în protecția plantelor considerate rarități ale naturii.  Pe o suprafață de 4 hectare, străjuite de arbori înalți, narcisele de la Negrași înfruntă cu îndârjire verile secetoase și asprimea vântului, fiind cea mai sudică rezervație din România. La doi ani de la declararea Poienii cu narcise drept monument al naturii, la Negrași a avut loc prima sărbătoare dedicată acestor minunate flori – „Sărbătoarea narciselor". De atunci, în fiecare an, sărbătoarea de la Negrași reunește mii de participanți veniți atât din județ, cât și din întreaga țară. [Image]Negrașiul este renumit prin splendoarea Poienii cu narcise, însă localitatea oferă și alte oportunități pentru relaxare și petrecerea timpului liber.  Plimbările și excursiile sunt o alternativă excelentă pentru valorificarea unui cadru natural pitoresc, unde poiana și pădurea își unesc forțele și devin o sursă de sănătate și liniște pentru turistul dornic să se detașeze de haosul urban.  De asemenea, lacurile de la Negrași reprezintă destinația preferată a iubitorilor de pescuit. În satul Bârlogu, se află Balta Fitofagu. Cu o suprafață de peste 30 de hectare de luciu de apă, balta este populată cu o mare varietate de pești, fiind un punct de atracție pentru pescarii sportivi și amatori. Lunile mai și iunie sunt perfecte pentru a vizita sudul județului Argeș, astfel încât să vă bucurați pe deplin de explozia de culoare din culturile de rapiță, de splendoarea narciselor și de vremea perfectă pentru relaxare în natură.  Comuna Negrași se află la mai puțin de o ora cu mașina de municipiul Pitești. Localitatea este situată în marginea sud-estică a județului Argeș, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile râurilor Dâmbovnic și Mozacu. Este străbătută de șoseaua județeană DJ 659, care o leagă spre nord-vest de Rociu, Suseni, Bradu și Pitești și spre sud-est de Mozăceni, Slobozia, Ștefan cel Mare. Sursa: Primăria Negrași; "Negrași, poiana cu narcise – Sărbătoarea verde", Unitatea Administrativ Teritorială Negrași, 2019

Dintre cărțile aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, cea care atrage atenția, datorită vechimii sale deosebite, de 380 de ani, este „Evanghelia Învățătoare“. Tipărită la Govora, în 1642, în timpul domnitorului Țării Românești, Matei Basarab, cartea de 788 de pagini, are tilul complet: „Evanghelie învăţătoare sau cazanie: scoasă şi primenită de pre limba rusască pre limba rumânească/ cu voia şi cheltuiala creştinului domn Matheiu Basarab; iară cu osteneala şi izvodirea lui Silivestru eromonah“.   „Evanghelia Învățătoare“ este prima cazanie din Țara Românească, ea precedând cu un an pe cea publicată de Varlaam, Mitropolitul Moldovei, la Iași, în 1643.  Cuvânt provenind din limba slavonă, „cazanie“ desemnează o culegere de predici şi omilii(comentarii ale textelor biblice). 

La Rezervația fosiliferă de la Suslănești – arie naturală protejată de interes internațional- s-au descoperit schelete de pești fosili cu o vechime de peste 50 de milioane de ani. La 8 km de Câmpulung, pe partea stângă a văii Argeșelului, la Suslănești, pe dealul Marlauz, la o altitudine de 680 m, se află Rezervația fosiliferă Marlauz. Aceasta prezintă o importanță deosebită prin bogăția de schelete de pești fosili, ce se găsesc în argilele sub formă de lespezi fine datând de aproape 56 de milioane de ani.  Rezervația fosiliferă de la Suslănești a fost declarată monument al naturii datorită importanței sale științifice deosebite. Este o arie protejată de tip paleontologic, fiind inclusă în a treia cateogorie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Rezervația se întinde pe o suprafață de circa 3,5 hectare. Zona este lipsită de prea multă vegetație, fiind brăzdată de șanțuri rezultate în urma fenomenelor de șiroire sau a torentelor de apă de pe versanți.  În șisturile disodilice și menilitice de vârstă oligocenă de aici se întâlnesc specii de pești fosili precum „Clupea longimana", „Caraux macoveii" (de formă ovală, de 14 cm lungime), „Rhombus stamatini" (cu poziția ambilor ochi pe partea stângă a capului), „Scorpaenoides popovicii" (un pește de numai 10-20 mm, cu corp alungit, cu o aripioară pectorală triunghiulară de trei ori mai înaltă decât corpul). Șisturile disodilice de la Suslănești mai cuprind și unele specii de plante, care populau aceste ținuturi, cum ar fi „Fagus feroniae", „Cinnamomum lanceolatum" (strămoșul arborelui de scorțișoară, întâlnit astăzi în Asia de sud-est), „Laurus tetrantheroides" și „Laurus phoeboides" (din care se trage dafinul) și altele.  Rezervația fosiliferă de la Suslănești este considerată de geologi un sit geotectonic, aceștia grupând fosilele descoperite în trei categorii mari, și anume: pești autohtoni, pești migratori și pești de adâncime. Au fost identificate nu mai puțin de 30 de specii de pești, iar mai mult de jumatate dintre aceștia au reprezentat specii noi pentru această știință.  Așezare: Rezervația fosiliferă se află în partea estică a satului Suslănești, pe teritoriul administrativ al comunei Mioarele, în apropierea drumului național DN 73D, pe traseul Boteni - Suslănești - Fântânea.  Distanța dintre Pitești și Suslănești este de 54 km și poate fi parcursă în aproximativ o oră. 

Pe şoseaua naţională DN 73, deasupra satului Podu Dâmboviţei, privirile se opresc pe ruinele unei cetăţi – Cetatea Oratia, cunoscută ca și Cetatea Neamțului sau Cetatea Damboviței.  Povestea acesteia nu este cunoscută. Unii istorici afirmă că cetatea ar fi fost construită de cavalerii teutoni și ar reprezenta acel castru întărit amintit într-un document din 1231. În alte documente, aceasta este menționată ca punct vamal între Țara Romanească și Brașov.  Poziţia ei este însă cu adevărat extraordinară. Înconjurată de crestele munţilor, ea este aşezată deasupra unui lung perete de stânci, pe baza unei prăpăstii. Jos, departe, ca într-o căldare, se zăresc casele din satul Podu Dâmboviţei.  Pe o latură a cetăţuiei, o adâncitură a terenului ca un şanţ, astăzi acoperit de vegetaţie, îţi sugerează că pe aici trecea vechiul drum către Transilvania şi Ţara Românească. Sursa: Primăria Dâmbovicioara

Aflat la poalele munţilor Piatra Craiului, Podu Dâmboviței este un colț de rai în care se păstrează și astăzi aerul pitoresc al satului de odinioară. [Image]Denumirea localității provine de la un pod din lemn construit în timpul primelor atestări documentare ale localității, care facilita circulația dinspre Brașov spre Pitești prin culoarul Rucăr-Bran. Acest pod este considerat monument istoric. Principala ocupație a locuitorilor din această zonă este păstoritul. În fiecare toamnă are loc răvășitul oilor, moment de mare bucurie și încântare printre localnici. [Image]Localitatea păstrează tradiții și obiceiuri vechi de sute de ani. Cântece de oierit, doine, dar și hore pot fi culese aproape de la fiecare bătrân al satului, în zeci de variante. La fel, portul popular are aici numeroase taine și simboluri pe care tot cei bătrâni știu a le descifra și interpreta. [Image]Sursa: Foto Salvamont Argeș; Primăria Dâmbovicioara.

Stațiunea Brădetu este situată la 624 metri altitudine, pe cursul superior al râului Vâlsan. Este o stațiune balneoclimaterică de recuperare și odihnă, ideală pentru tratament datorită climatului favorabil prezent aici și a apelor minerale sodice, sulfuroase, iodurate, clorurate sau bicarbonate, descoperite în acestă zonă, în anul 1888, de către fotograful Ioan Nicolescu. Efectul benefic al acestor ape minerale în tratamentul afecţiunilor renale, hepatice, gastrice, metabolice, reumatice este bine cunoscut şi utilizat în cadrul tratamentelor de recuperare fizioterapeutică efectuate în Spitalul de Recuperare Brădet. [Image]Pe lângă posibilitatea realizării diverselor tratamente și proceduri, stațiunea baleneoclimaterică Brădetu beneficiază și de un potențial turistic ridicat, datorită peisajelor pitorești de pe Valea Vâlsanului, o zonă protejată, clasificată drept rezervație naturală mixtă, în special datorită prezenței în apele Râului Vâlsan a unei specii de pești unică în lume, Romanythis Valsanicola, denumită popular asprete. Adresa: Brădetu este un sat care aparține comunei Brăduleț din județul Argeș, situat la 28 km de Curtea de Argeș și la 59 km de Pitești.

Situl arheologic – Termele (băile) romane din satul Voinești – pe malul lui Cocoș - punctul Măilătoaia duce istoria comunei Lerești până în perioada daco – romană, mai exact în secolul al II-lea d.H.   Castrul roman din Lerești a fost descoperit de elevii școlii din localitate, sub directa îndrumare a profesorului de istorie Marin Bădescu și a învățătorului Constantin Becleanu, în cadrul concursului "Căutătorii de comori" din toamna anului 1969.   Ultimele săpături au scos la iveală unele dintre cele mai valoroase obiecte de inventar descoperite la Voinești, două ștampile tegulare.   Prima ștampilă se încadrează cronologic la începutul sec. al II-lea d.H. Ștampila este imprimată pe un fragment de cărămidă cu dimensiunile de 19x6x2,5 cm. Ștampila este în cartuș dreptunghiular incomplet în tabula ansata, lat de 4 cm. (Tabletă cu mânere cu coadă de porumbel. Era o formă preferată pentru tabletele votive din Roma Imperială). Literele sunt înalte de 2 cm, iar inscripția "Leg(io) C(laudia) P(ia) F(idelis)" argumentează istoric prezența la Voinești a legiunii menționate sau a unei subunități a acesteia.   Cea de-a doua ștampilă se află imprimată pe o cără¬midă fragmentară cu dimensiunile de 12,5 x 10,5 x 2 cm și este în cartuș dreptunghiular simplu, incomplet, lat de 2 cm. Lectura este următoarea: „Coh(ars) (I) Com(magenorum)". Ca și precedenta ștampilă, și aceasta este datată cronologic la începutul secolului II, d. H. Este o dovadă că termele și castrul de la Voinești au fost construite și locuite de detașamente ale Cohortei I Flavia Commagenorum.   În această zonă, s-au mai descoperit fragmente ceramice, toarte de amforă, cuie, fragmente de apeduct, un obiect din metal de formă neidentificată, două tuburi (conducte) de plumb, depozitate la școala din Voinești.   S-a mai găsit și o cantitate de 8 kg plumb topit, ceea ce înseamnă că lungimea tuburilor era mult mai mare sau că distrugerea fortificației s-a produs într-un incendiu.   Materialul folosit la construcție este specific tehnicii romane: piatră de colț (calcare și gresii), cărămizi de dimensiuni mari, bine arse, și lianți („opus incertum" și „signinum").   Resturile tuburilor de plumb, ca și prezența acestui „opus signinum" par a da indiciul că această construcție sau cel puțin o parte din ea se folosea drept băi („therme"), nelipsite castrelor. În cazul de față, ele s-ar afla în afara castrului. Termele se întindeau pe o suprafață de 300 - 350 de metri pătrați, iar castrul probabil că s-ar fi întins pe o suprafață de un hectar.   Castrul roman de la Voinești făcea parte din marele val antic Limes Transalutanus, care a cunoscut extinderea sa maximă pe vremea lui Septimiu Sever (secolele II - III). În Argeș, traseul lui urmează linia castrelor Urluieni - Fîlfani - Purcăreni - Săpata de Jos - Albota - Jidava - Voinești - Rucăr, iar spre Brașov, se continuă cu cele de la Drumul Carului și Cumidava.   De-a lungul timpului, lucrările arheologice de la Voinești au fost susținute și de Consiliul Județean Argeș, prin Muzeul Județean Argeș.   Traseu: Pitești – Câmpulung (DN 73) - Lerești (DJ 734) 

În sud-estul județului Argeș, la 19 km de Pitești, pe DN 7, se află orașul Topoloveni, care s-a dezvoltat pe locul unei vechi așezări rurale, a cărei atestare documentară datează din anul 1421.  În Topoloveni se află cinci monumente istorice de interes național. Două sunt clasificate ca monumente istorice de arhitectură: fostul schit „Din Vii” — ansamblu alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1745), fosta școală agricolă (începutul secolului al XX-lea) și incintă (1745, refăcută la începutul secolului al XX-lea) — și biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” (1706).  Alte trei sunt monumentele memoriale sau funerare, trei cruci de piatră: două aflate în curtea bisericii noi și una, denumită „La troiță” (datând din 1647), aflată în localitatea Țigănești.  Aici se află și cunoscuta Fabrică de magiun de Topoloveni, înființată în 1914 - prima fabrică de acest gen din țară unde se producea magiun din prune și din alte fructe. După preluarea în 2001 de către societatea Sonimpex, fabrica de magiun a fost repusă în funcțiune în condiții tehnologice adaptate standardelor internaționale. De-a lungul timpului, compania a obținut prestigioase premii internaționale pentru calitate, magiunul de prune Topoloveni fiind primul produs al României care a obținut certificatul de Indicație Geografică Protejată. De asemenea, compania a primit calitatea de furnizor al Casei Regale a României. În anul 2023, pentru al doilea an consecutiv, Magiunul de Topoloveni a fost desemnat cel mai bun produs din fructe și cel mai bun gem din lume, în topul realizat de TasteAtlas. În fiecare an, la Topoloveni are loc Festivalul Archangels Fest, un eveniment mult așteptat cu paradă moto, zboruri cu avionul şi concerte rock. Sursa: https://www.topoloveni.ro/; https://ro.wikipedia.org/ Sursa foto: Primăria Orașului Topoloveni; https://www.topoloveni.ro/  https://www.facebook.com/OrasTopoloveni

Drum strategic, construit între 1970-1974, Transfăgărășanul (DN 7C) leagă Piteștiul de Sibiu, având o lungime de 151 km.  Drumul trece pe lângă Barajul Vidraru și își continuă șerpuirea spre cota 2000, prin golul alpin, către înălțimile Făgărașului.  De aici, șoseaua coboară către Arpașu de Jos, județul Sibiu, unde se racordează cu DN1.  Transfăgărășanul reprezintă cea mai grandioasă lucrare de acest gen din țara noastră. Trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte. Tunelul Capra-Bâlea, cel mai lung tunel rutier din țară, are o lungime de 887 m,  trotuar pentru pietoni, este iluminat electric și ventilat. Imediat ce intră în județul Sibiu, Tranfăgărășanul ajunge la Cabana Bâlea Lac, situată la o altitudine de 2027 m, pe o mică peninsulă a lacului glaciar Bâlea. Pe acest traseu, poți oricând să te oprești, sa mănânci sau să te cazezi într-una dintre numeroasele cabane sau pur și simplu să admiri frumusețea încă sălbatică a "celui mai frumos drum din lume", așa cum l-au numit unii jurnaliști. • Atenție! Nu vă opriți să dați mâncare urșilor sau să îi filmați, deoarece sunt periculoși! Dacă vă ratăciți pe munte, apelați la ajutorul salvamontiștilor argeșeni, care sunt întotdeanua la datorie, având Refugiul la Cota 2000. Este important să știți și că bujorul de munte este o specie pe cale de dispariție, ocrotită de lege. Așă că vă rugăm să nu îl rupeți. Pentru a păstra un mediu înconjurător curat, vă rugăm să strângeți și gunoiul când plecați. Menționăm că drumul este periculos, cu serpentine, curbe numeroase si tuneluri, astfel că viteza maximă recomandată este de 40 de km/h. Sursa: Salvamont Argeș; Zona Montană a Argeșului și Muscelului – diversitate și unicitate în România, Consiliul Județean Argeș, 2013.

Încă de la intrarea în comuna Șuici, te întâmpină trunchiul stejarului multisecular, a cărui existenţă numără peste 1500 de ani.  Legenda spune că la umbra bătrânului stejar, Mihai Viteazul a făcut un popas pe când se afla în drum spre Transilvania prin Turnul Roşu, în campania ce a precedat bătălia de la Şelimber.

Peste 60%, ceea ce înseamnă aproape două treimi din suprafața Munților Făgăraș, precum și cea mai mare parte a vârfurilor de peste 2500 de metri înălțime, inclusiv Vârful Moldoveanu (2544 de metri) - cel mai înalt vârf muntos din România (numit și Acoperișul sau Everestul României), se află pe teritoriul județului Argeș.

Inaugurat la 16 aprilie 2016, monumentul Zidul Roșu din Câmpulung Muscel a fost construit din metal de sculptorul gălățean Aurel Vlad.  În fața Zidului Roșu, artistul a amplasat o cruce din piatră, ce amintește de vechile și numeroasele cruci ale Muscelului.  Pe această cruce sunt inscripționate numele tuturor martirilor, susținători și membri ai Grupului de Rezistență Anticomunistă, condus de Toma Arnăuțoiu.