Finanțare pentru consolidarea seismică a corpului C3 al Centrul de Diagnostic și Tratament Pitești.

Finanțare pentru consolidarea seismică a corpului C3 al Centrul de Diagnostic și Tratament Pitești.


Președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și secretarul de stat Marcel-Alexandru Stoica au semnat, astăzi ( 12 septembrie), la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, contractul de finanțare pentru consolidarea seismică a corpului C3 al Centrul de Diagnostic și Tratament Pitești.
*
"Această nouă investiție completează eforturile constante pe care Consiliul Județean Argeș le depune pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de sănătate publică din județ, prin investițiile majore în cele 9 spitale aflate în subordine și construcția Laboratorului de Radioterapie. Le dau asigurări tuturor că sănătatea argeșenilor rămâne o prioritate pentru noi! Continuăm să construim, pas cu pas, un sistem medical modern și sigur pentru toți argeșenii!", a subliniat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. 
*
Valoarea totală a contractului este de 46,3 milioane lei, din care aproape 37 de milioane lei provin de la Ministerul Dezvoltării prinProgramul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic, iar restul reprezintă contribuția Consiliului Județean Argeș.
*
În această clădire își desfășoară activitatea mai multe cabinete medicale, secția de dializă de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș.
*
Termenul estimat de finalizare este sfârșitul anului 2028, cu posibilitatea de prelungire în funcție de alocările bugetare anuale.

Similar Suggestions

24 ianuarie – O zi de istorie și recunoștință la Pitești
Pitești: Campanie de colectare a brazilor de Crăciun. Când începe!
În Argeș, eroii Revoluției din Decembrie 1989 au fost comemorați astăzi printr-o ceremonie militară și religioasă.
Argeșul, în topul absorbției fondurilor europene: Peste 498 de proiecte și 4,23 miliarde de lei atrase în județ prin Programul Regional Sud-Muntenia.
Castrul Roman Jidova va fi restaurat cu fonduri europene: proiectul CJ Argeș, admis la finanțare