Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" Mioveni

În apropierea municipiului Câmpulung, la Valea Mare Pravăț, într-o zonă pitorească deosebită, se află Mănăstirea Nămăieşti, una dintre cele mai vechi mănăstiri de maici din Țara Românească.  Situată la o altitudine de peste 800 de metri, după ce este parcursă aleea până la Mănăstirea Nămăiești, priveliștea din dreptul acesteia este impresionantă.    Biserica mănăstirii se găsește într-o peșteră, fiind săpată în piatră, în stânca muntelui. Legenda spune că în această peșteră ar fi dormit o noapte Sfântul Apostol Andrei. Biserica are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi Izvorul Tămăduirii. Nu se cunosc date exacte despre întemeierea mănăstirii. După unii istorici, biserica ar fi fost o catacombă creştină, din perioada romană. Tradiţia asociază începuturile mănăstirii cu descoperirea în peşteră a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, despre care se zice că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost descoperită în vremea lui Negru Vodă. Icoana este considerată una dintre cele mai vechi din întreaga creștinătate. Corelarea elementelor iconografice cu cele documentare datează existenţa mănăstirii în secolul al XVI-lea. Aşezământul este atestat documentar în anul 1547, când Mircea Ciobanu îi lasă lui Jupan Dumitru drept de stăpânire în satul Nămăieşti, dar cu condiţia că, dacă nu va avea urmaş, proprietatea să rămână bisericii din stâncă. [Image]Ansamblul mănăstiresc de la Nămăiești cuprinde și un muzeu etnografic unicat în România prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani. Încărcată de istorie, Mănăstirea Nămăieşti este un important loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși veniți din toate colțurile țării, iar pentru judeţul Argeş reperzintă o adevărată bogăţie spirituală.   Adresa: Mănăstirea Nămăiești se află în comuna Valea Mare Pravăț, la 5 km nord est de Câmpulung.    Sursa: https://www.crestinortodox.ro/

Se întâmpla în anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, când o tânără, Margareta Ştefănescu, se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi.  Margareta, fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti, mirele fiind unul dintre băieții marelui arhitect Ion Mincu şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată toată lumea bună a Câmpulungului, informează rugati-va-neincetat.ro.  Numai că, în localitatea Găeşti, automobilul familiei Ştefănescu s-a ciocnit violent cu un camion încărcat cu lemne, iar Margareta, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care a murit, la numai 26 de ani.  Margareta a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală, îmbrăcată chiar în rochia de mireasă, purtată în ziua accidentului, pe care se mai vedeau petele de sânge.  La scurt timp după înmormântare, boierul Gheorghe Ştefănescu a început să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”.  Înţelegând mesajul, Ştefănescu ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda.  Localnicii spun că Margareta, mireasa moartă în ziua nunții, le ghidează pe femeile care primesc aici taina cununiei. Cuplurile căsătorite la Biserica Miresei sunt mai trainice.  Cimitirul de la poalele bisericii merită vizitat deoarece aici își dorm somnul de veci multe personalități care au contribuit, în ultimul veac, la dezvoltarea civilizației și culturii din Câmpulung 

Dintre cărțile aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, cea care atrage atenția, datorită vechimii sale deosebite, de 380 de ani, este „Evanghelia Învățătoare“. Tipărită la Govora, în 1642, în timpul domnitorului Țării Românești, Matei Basarab, cartea de 788 de pagini, are tilul complet: „Evanghelie învăţătoare sau cazanie: scoasă şi primenită de pre limba rusască pre limba rumânească/ cu voia şi cheltuiala creştinului domn Matheiu Basarab; iară cu osteneala şi izvodirea lui Silivestru eromonah“.   „Evanghelia Învățătoare“ este prima cazanie din Țara Românească, ea precedând cu un an pe cea publicată de Varlaam, Mitropolitul Moldovei, la Iași, în 1643.  Cuvânt provenind din limba slavonă, „cazanie“ desemnează o culegere de predici şi omilii(comentarii ale textelor biblice). 

Considerată una dintre cele mai vechi vetre monahale din Ţara Românească, Mănăstirea Cotmeana este datată, după ultimele cercetări, din anul 1292. Radu I, domnitorul Țării Românești, ridică, aici, o biserică de lemn, care va arde. Ulterior, Mircea cel Bătrân construiește, în același loc, între 1387 și 1389, o biserică de zid cu hramul Buna Vestire. Biserica a fost restaurată în 1711 de către Constantin Brâncoveanu. Ansamblul feudal de la Cotmeana este alcătuit din biserică, clopotniţă şi ziduri de incintă construite pentru apărare. Aici există cel mai vechi clopot din Ţara Românească dăruit mănăstirii de Jupan Dragomir, în anul 1385. În biserică, se păstrează portretele lui Mircea cel Bătrân şi Petru Cercel. Mănăstirea Cotmeana este un monument istoric medieval reprezentativ din punct de vedere arhitectural pentru spaţiul muntenesc din secolul al XIV-lea. Faţadele sunt construite din cărămidă, iar decoraţiunile mănăstirii sunt realizate în stilul bizantino-balcanic specific secolelor XIII - XIV.  La Cotmeana, se află Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, la fel de veche ca și mănăstirea. Săpăturile arheologice de aici au scos la iveală și un tezaur de monede de aur şi formaţiuni ornamentale din teracotă expuse în prezent la Muzeul Județean Argeş.  Considerată "bătrâna doamnă a mănăstirilor valahe", Mănăstirea Cotmeana impresionează prin liniştea ce o înconjoară, prin adevărurile istorice, dar şi prin legendele ce s-au ţesut de-a lungul anilor. Adresa: Comuna Cotmeana se află în vestul județului Argeș, pe malurile râului Cotmeana, în platforma Cotmeana. Este străbătută de șoseaua națională DN 7, care leagă Piteștiul de Râmnicu Vâlcea.

Oricine vizitează secţia Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş rămâne impresionat, încă de la intrare, de o lucrare de rară frumuseţe ce atrage atenţia prin dimensiunile sale impunătoare. Este vorba de o litografie de mari dimensiuni, ce prezintă succint istoria neamului românesc de la origini până în anul 1892.   Arborele istoric genealogic al României, cuprinzând Charta Resboelor şi a Luptelor Române, a fost realizat de profesorul de istorie Jon C. Gârleanu, fiind aprobat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 24 februarie 1892, când a avut loc deschiderea Corpurilor Legiuitoare.  Arborele istoric genealogic al României, „dedicat naţiunei“ române de autorul său Jon C. Gârleanu, este o încercare reuşită de a consemna evenimentele importante din istoria României, până la 24 februarie 1892, când se opresc informaţiile şi de aceea se presupune că aceasta este data la care a fost realizată frumoasa dantelărie grafică de dimensiuni impresionante (200 cm/90cm).     Informaţiile din caseta tehnică ne indică faptul că litografia a fost editată şi executată de Tipo-Lithografia „Eduard Wiegand“ din Bucureşti, această informaţie având relevanţă pentru cei pasionaţi de istoria tipografiilor bucureştene de la sfârşitul sec. al XIX-lea.  Desenul şi grafica acestei lucrări, minuţios realizate, îi aparţin artistului H. Fialla.  Arborele  este  conceput  în mod  realist,  cu  rădăcinile  viguroase - dacii  si  romanii,  bine  ancorate în  pământul  patriei, reprezentat de harta României Mari, hartă ce este înconjurată de o cunună împletită din ramuri de stejar şi de laur, simbolul vitejiei în luptă şi al victoriei militare. Aşadar, autorul acestei impresionante litografii, Jon C. Gârleanu se dovedeşte a fi un bun cunoscător al ştiinţei heraldicii, unde frunzele de laur și cele de stejar sunt un simbol al neînfricării, al valorii, dar şi al triumfului.  Pentru a ilustra mai bine lupta pentru apărarea pământului strămoşesc şi a aduce un omagiu acelor conducători români care au ştiut să apere pământul ţării, menţinând, în acelaşi timp, unitatea de credinţă şi de limbă a poporului român, sunt prezentaţi aici, de o parte şi de alta a hărţii României Mari, patru bărbaţi de seamă ai neamului: Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei; Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti; principele Alexandru Ioan Cuza şi regele Carol I.  Dacă sub portretele lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al regelui Carol I sunt consemnate în câteva cuvinte victorii sau evenimente importante din timpul domniei acestora, sub portretul lui Alexandru Ioan Cuza se află cele două steme ale Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească, unite, pe vecie, sub conducerea domnitorului.  Aşa cum istoria noastră este un flux continuu, neîntrerupt, arborele, reprezentat în litografie, nu este terminat, fapt care invită şi alte generații la continuarea acestuia.  Tulpina dreaptă şi neterminată reprezintă, potrivit profesorului Jon C. Gârleanu, cursul neîntrerupt al evoluţiei noastre istorice, ca popor. Ramurile mari reprezintă perioade importante ale istoriei, ramurile mici semnifică domnitorii, iar frunzele au consemnate în interiorul lor evenimente importante.  Coroana acestui arbore are 1660 de frunze, deci tot atâtea evenimente reprezentative pentru istoria noastră.  Jos, în colţul din dreapta al litografiei, autorul Jon C. Gârleanu şi-a semnat opera cu cerneală neagră. Datorită trecerii timpului semnătura s-a mai estompat. Dacă mai adăugăm şi faptul că exemplarul nostru, consemnat cu numărul 202, este unicul din ţară, în stare de conservare bună, ne putem face o imagine mai clară asupra valorii istorice deosebite pe care o  prezintă această impunătoare litografie.  

Nu o puteți vizita pentru că nu mai există, dar ea este aici, în centrul orașului, ca un dor, ca un regret. Publicăm pancarta aflată pe locul sfântului lăcaș pentru a invita la meditație.  La 23 aprilie 1962,în perioada detenției ultimului preot paroh a bisericii, preotul Florian I.Samarescu,a fost transmis Comitetului executiv al Sfatului popular al regiunii Argeș,HCM-ul nr.387 având conținutul : "Se aprobă scoaterea din lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R.a bisericii Sfântul Nicolae din Pitești, anexată la H.C.M. nr.1160 din 1955 (semnat-Președintele Consiliului de miniștri,Ion Gheoghe Maurer).  La 26 aprilie 1962, Sfatul Popular al Regiunii Argeș (președinte I.Sandu) a trimis hotărârea Sfatului Popular al orașului Pitești. În iulie 1962 Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată. Istoria orașului și a bisericii,istorie de peste două secole se încheia tragic.Odată cu Biserica a fost demolat centrul orașului, străzile Neagoe Basarab (strada Mare) și strada Domnița Bălașa. În cartea "Ansamblul urban medieval Pitești" scrisă de Eugenia Greceanu în 1982, se prezintă și istoria Bisericii Sfântul Nicolae,fosta catedrală a orașului .  Biserica Sfântul Nicolae a fost refăcută în 1812 ,pe locul unei biserici mai vechi de zid,din secolul XVIII.Cea mai veche carte de slujbă donată bisericii datează din 1743.Biserica a fost distrusă de cutremurul din 1802 și refăcută în 1812.A ars în 1848 , împreună cu Ulița Mare și a fost reconstruită ,la a treia zidire din 1864,când a fost sfințită.În grădina de brazi din preajma bisericii ,se afla bustul din bronz al lui Ion C.Brătianu.Biserica era pictată de Gheorghe Tatarascu și dăruită de M.S.Regele Carol I.  La 30 aprilie 1878, a fost oficiat primul Te-Deum de recunoștință penru victoriile din Războiul de Independență,în prezența domnitorului Carol și defilării regimentului de dorobanți.Domnitorul Carol a dăruit bisericii un policandru de valoare cu inscripția "Carol I al României închină Bisericii din orașul Pitești cu hramul Sfântul și Făcătorul de minuni Nicolae,acest odor ,în amintirea zilelor de 9 mai 1866,10 mai 1878,14 decembrie 1877- ziua reîntoarcerii acasă după izbânzile din Bulgaria.  Biserica avea un ceas mare în turlă, fiind denumită și "Biserica cu ceas". Biserica a fost o redută a luptei anticomuniste, luptătorul în rezistență Apostol găsind adăpost în această biserică până la arestarea sa.Biserica avea icoane aurite de valoare și o pictură impresionantă în tinda de la intrare.  Cum se arată în cartea citată,în 1883 Grigore Tocilescu,citează biserica datând din 1848,însă pisania consemnă reclădirea ei," cu cheltuiala mahalagiilor și ajutorul creștinilor" în 1812. 

În decursul timpului, Piteștiul a reprezentat un veritabil centru al creștinismului, în care voievozii au zidit lăcașuri de cult. Între acestea, se remarcă prin vechimea și prin frumusețea arhitecturii Ansamblul "Biserica Domnească", operă a domnitorului Constantin Șerban și a domniței sale Bălașa. Amplasată în centrul municipiului Pitești, biserica, ridicată în anul 1656, are o arhitectură aparte, ce oglindeşte rafinamentul la care ajunsese arta construcţiei ecleziale din Ţara Românească la mijlocul secolului al XVII-lea. Biserica are un istoric impresionant, fiind printre puținele monumente salvate de la demolare în jurul anilor '60, când se regăsea pe lista mai multor construcții propuse pentru demolare. Între 1966 – 1968, s-au efectuat lucrări de restaurare, redându-i monumentului înfățișarea inițială. Fațada principală atrage atenția prin pridvorul supraetajat, prevăzut la ambele niveluri cu coloane groase de formă octogonală, din zidărie și arcade. Întreaga construcție, având un plan trilobat, cu trei turle, una pe naos și celelalte două mai mici pe pronaos, dau forme perfect echilibrate. În interior, atrag atenția catapeteasma, pictura naosului, în maniera neoclasică a secolului al XIX-lea, aparținând artistului Gheorghe Stoenescu și, nu în ultimul rând, cea a pronaosului, realizată în frescă, după ultima restaurare de către Gheorghe Popescu și Niculina Dona. Catapeteasma, iconostasul și stranele sunt lucrate din lemn de cireș, de sculptorul Constantin Iliescu.  Începând de prin veacul al XVI-lea, oraşul Piteşti, menţionat documentar încă din anul 1388, dobândeşte o importanţă deosebită, în special de când Neagoe Vodă şi, după el, alţi domni, punând în valoare avantajele poziţiei geografice şi strategice ale lui, îl transformă într-un fel de scaun domnesc, de unde se şi dau o mulţime de acte. Îndeletnicirile şi problemele de viaţă economică, dezvoltarea meşteşugurilor, a comerţului şi a unor ocupaţii specifice regiunii, precum pomicultura şi viticultura, nevoile de cancelarie şi de administraţie şi importanţa acordată oraşului de voievozi au contribuit la înfiinţarea de şcoli în cuprinsul lui. În trecut, pe lângă Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe" a funcționat Școala Domnească din Pitești. Ca şi alte şcoli înfiinţate pe lângă biserici, şcoala de la „Sfântul Gheorghe" din Piteşti și-a ținut, la început, cursurile chiar în biserică. Mai târziu, au fost folosite chiliile şi alte imobile din jur. Școala domnească a funcționat din anul 1753 și s-a menținut până la organizarea învățământului public românesc din anul 1864.   Întrucât reparaţiile şi adăugirile făcute de-a lungul anilor nu au stricat mult din construcţia şi armonia edificiului de la început, ne dăm seama că, pentru jumătatea veacului al XVII-lea, frumuseţea şi dimensiunile Bisericii "Sfântul Gheorghe" au însemnat un măreţ locaş, iar pentru noi, astăzi, reprezintă atât un locaş de rugăciune, cât şi un monument istoric de mare valoare. Adresa: Str. Victoriei nr. 7, Pitesti, Jud. Argeș

Palatul Episcopal a fost ridicat între 1886 şi 1890 de regele Carol I, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, cel care a reconstruit și frumoasa catedrală a mănăstirii.  În aripa de nord, în sala aflată în oglindă cu Sala Manole, a fost organizat un muzeu care adăposteşte patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii, precum şi Catapeteasma dăruită de Şerban Cantacuzino.  În ultimii ani, Reşedinţa Regală din Curtea de Argeş a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Frumusețea construcției, valoroasa expoziție muzeală din interior, dar și istoricul familiei regale completează imaginea ansamblului Mănăstirii de la Curtea de Argeș, vechea capitală a Țării Românești.

Regele Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Mihai I și Regina Ana îşi dorm somnul de veci alături de Neagoe Basarab şi familia acestuia. În pronaosul bisericii, se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab și doamna Despina (m. 1554), soția lui Neagoe Basarab, doamna Stana (m. 1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ștefăniță Vodă al Moldovei. Tot aici se află și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (m. 1529), soțul doamnei Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, În data de 10 mai 2009, la iniţiativa Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, în parteneriat cu Casa Regală a României, a fost pusă piatra de temelie pentru o nouă Catedrală arhiepiscopală la Curtea de Argeş, care să aibă și rolul de necropolă regală. Altarul noii catedrale arhiepiscopale și regale a fost târnosit în 7 decembrie 2018.  Noua Catedrală arhiepiscopală și regală este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș și poartă hramul Sfintei Mucenițe Filofteia și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul are, în linii mari, arhitectura Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea. În incintă există un loc special amenajat, în pridvor, unde sunt locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În noua necropolă regală au fost înmormântați Regele Mihai I (16 decembrie 2017) și Regina Ana (13 august 2016).